Zubin Mehta este un dirijor care frustreaza. Rar un concert de-al sau satisface complet. Si aceast lucru se intampla chiar si cand are la indemana o orchestra cu care si-a stabilit de mult un raport solid, asa cum este cazul cu
Filarmonica din Viena. Iar acest raport era vizibil pentru toti cei care erau prezenti in sala de concert.
Nu mai trebuie sa vorbesc despre traditia sonora a orchestrei, dar trebuie sa precizez ca peste tot unde a fost director muzical, de la Los Angeles la Tel Aviv Zubin Mehta a incercat sa modeleze sunetul orchestrelor a carui director muzical a fost dupa cel al Filarmonicii vieneze (a reusit mai putin la New York, e drept.) Deci dirijorul cunoaste, probabil mai bine decat oricine altcineva in ziua de azi, aceasta cultura sonora. Tutti-urile orchestrale au fost mereu stralucitoare si niciodata vulgare. In nu putine instante, dl. Mehta stia cum sa coloreze un pasaj in pianissimo folosind discret timbrul cornilor si al oboilor. In acele momente ascultatorul s-ar fi putut fi crede in paradis. Din pacate ele erau dublate de altele in care balanta orchestrala era deformata, ca de exemplu in mijlocul unei fraze cand trompetele si timpanii acopereau totul. Acest lucru se datoreaza desigur dirijorului.
Din cele doua concerte la care am asistat (din patru sustinute), cea mai buna interpretare a fost cea a poemului
O viata de erou de Richard Strauss. Eroul lui Zubin Mehta nu este cel mai zbuciumat, probabil, dirijorul multumindu-se ca de obicei sa conduca fara efecte si sa reliefeze mai mult orchestra decat sa intre in miezul muzicii lui Strauss - care, cel putin in tinerete, nu a fost cel mai "profund" compozitor. Aici executia a fost ireprosabila de la un capat la altul, orchestra fiind adevaratul erou. In deschiderea concertului, am ascultat o superba versiune a uverturii operei
Nunta lui Figaro de Mozart, lucrare pe care orchestra o poate canta probabil cu ochii inchisi (si nu de putine ori suna astfel.) Dar interpretarea
Simfoniei nr. 104 de Haydn a fost surprinzator de greoaie si de lipsita de umor.
Celalalt concert s-a deschis cu
Serenada Italiana a lui Hugo Wolf, in care au evoluat doar un numar redus de instrumentisti. Au urmat cateva raritati: patru lieduri de
Joseph Marx, compozitor austriac contemporan lui Richard Strauss. Solista a fost soprana
Angela Maria Blasi, care a inregistrat deja un disc compact dedicat autorului. Cu riscul de a ma repeta, as putea spune din nou ca muzica nu este "profunda", dar este imediat accesibila, fiind scrisa intr-un stil post-romantic dar tonal, asemenea altor compozitori austrieci care nu au mers pe calea lui Schoenberg ca Zemlinsky sau Schmidt de pilda. Desi Filarmonica din Viena executa destul de rar lucrari de Marx, muzica i se potriveste ca o manusa deoarece reliefeaza sunetul luxuriant al corzilor. Corzi care uneori au acoperit-o pe altfel foarte buna cantareata.
Deceptia cea mare a fost interpretarea
Marii Simfonii in Do major de Schubert. In special in aceasta lucrare au avut loc deformarile sonore de care vorbeam mai sus. Interpretarea propriu zisa a fost si ea un amalgam. Cu trei zile inaintea concertului de la New York, Mehta si Filarmonica vieneza au cantat lucrarea lui Schubert si la Philadelphia. Atat criticul ziarului local (
David Patrick Stearns; cititi cronica sa
aici) cat si unii melomani pe Internet au spus ca primele trei parti au lasat mult de dorit dar ca finalul a fost intr-adevar de exceptie. La New York singura miscare care a dezamagit a fost cea a doua care nu avea nici un pic de pulsatie. In celelalte miscari au alternat momentele sublime cu cele greoaie; cu alte cuvinte, a fost o oglinda a executiei orchestrale.
La bis s-a cantat Strauss si Hellmesberger.
Ca o curiozitate, este cunoscut faptul ca
Arnold Rosé, nascut la Iasi, a fost pentru multi ani concertmaestrul orchestrei. Insa daca ar fi sa dam crezare
acestei pagini de Internet, mama unui alt celebru lider a fost romanca. Este vorba despre Gerhart Hetzel, cel care efectiv a preluat stacheta de la
Willi Boskovsky in anii '70. Chiar daca in mod oficial Boskovsky nu a parasit postul decat in 1979, a fost Gerhart Hetzel cel care a purtat greul in acei ani, dupa cum se poate vedea in majoritatea inregistrarilor video ale orchestrei. Varsta si starea sanatatii lui Boskovsky au facut ca acesta sa se dedice atunci mai mult dirijatului.
Filarmonica din Viena.
Dirijor: Zubin Mehta.
Vineri, 28 februarie, 2009.
Hugo Wolf: Serenada Italiana.
Joseph Marx: Patru lieduri:
Hat Dich die Liebe berührt,
Selige Nacht,
Zigeuner, si
Barcarole.
Franz Schubert: "Marea" Simfonie nr. 9 in Do Major D944.
Bis:Johann Strauss Jr.: Tritsch-Tratsch, Polka Op. 214.
Johann Strauss Jr.: Unter Donner und Blitz, Polka Op. 324.
Duminica, 1 martie, 2009
Wolfgang Amadeus Mozart: Uvertura operei
Nunta lui Figaro KV 492.
Franz Joseph Haydn: Simfonia nr 104 in Re Major, Cimpoiul.
Richard Georg Strauss: O viata de erou, poem simfonic Op. 40. Solo vioara:
Rainer Küchl.
Bis:Joseph"Pepi" Hellmesberger: Leichtfüssig, galop.
Eduard Strauss: Bahn frei, Polka Op. 45.
Carnegie Hall, New York.
Etichete: Artisti Romani, Concerte, Filarmonica din Viena
