marți, noiembrie 27, 2007

Miguel Harth-Bedoya dirijeaza Orchestra din Philadelphia

Posibilitatea de a reasculta "La noche de los mayas" de Silvestre Revueltas si curiozitatea de a-l vedea pe Miguel Harth-Bedoya in fruntea unei mari orchestre m-au determinat sa fiu prezent la concertul pe care talentatul dirijor peruan l-a dirijat in compania Orchestrei din Philadelphia. Asteptarile au fost partial confirmate.

Ca si in urma cu un an, cand l-am ascultat pentru prima oara intr-un concert intreg pe domnul Harth-Bedoya (la pupitrul Orchestrei Simfonice Nationale din Washington), programul a fost deschis de "Rapsodia spaniola" de Ravel. Daca interpretarea de la Washington a impresionat prin superbul echilibru intre rafinament, culoare, si verva, cea de la Philadelphia a fost mai timorata, nu insa lipsita de refinament. In mod ciudat, seful de orchestra parea intimidat in fata unei orchestre pe care o mai dirijase totusi, si nu a fost in largul sau decat in pasajele finale din "Feria". Dar rafinamentul de care am vorbit? Acesta a fost furnizat de orchestra.

Dirijorul a parut mult mai comfortabil in "La noche de los mayas", piesa care a urmat "Rapsodiei spaniole". Si aici insa interpretarea a fost diferita fata de cea de la Washington dar in alt sens. De bine, de rau (in general de rau dar intr-o piesa ca "La noche de los mayas" probabil de bine) in Orchestra Simfonica Nationala insturmentele care predomina sunt cele de alama si de percutie. Astfel, ceea ce a impresionat atunci (si desigur, m-a surprins) a fost orgia din final ("Noche de encantamiento"), un adevarat recital al percutionistilor.

Compartimentele Orchestrei din Philadelphia sunt insa mult mai bine inchegate si nici unul nu domina, nici macar cel al corzilor ca odinioara. Cum si revelatia primei auditii a piesei trecuse, am descoperit acum lucruri interesante si in celelalte miscari, lucruri pe care cred ca le-am neglijat prea usor prima oara. De exemplu dramatismul acordurilor care dechideau prima parte, "Noche de los mayas", acorduri care vor reveni mereu in lucrare, sau ritmurile partii a doua, "Noche de jarnas", un veritabil "scherzo a la mexicana".

Solistul serii a fost Markus Groh care, cu maini imense, a fost neinfricat virtuoz in Concertul pentru pian nr. 1 de Franz Liszt. Si totusi, parca mai mult mi-a plcaut pianistul in momentele delicate. Domnul Harth-Bedoya a acompaniat atent. Programul a fost incheiat cu "Bolero" de Ravel.

Orchestra din Philadelphia.
Dirijor: Miguel Harth-Bedoya.
Solist: Markus Groh.

Program:Maurice Ravel: "Rapsodia Spaniola".
Silvestre Revueltas: "La noche de los mayas", suita aranjata de José Ives Limantour dupa muzica de film.
Franz Liszt: Concertul pentru pian Nr. 1 in Mi-Bemol Major.
Maurice Ravel: "Bolero".

Vineri, 23 noiembrie 2007.
Verizon Hall, Kimmel Center, Philadelphia.

Etichete: