Michel Plasson dirijeaza Offenbach

Pe langa Manuel Rosenthal, trei alti dirijori au efectuat multiple inregistrari din opera lui Offenbach: René Leibowitz, Marc Minkowski, si Michel Plasson. Nu am ascultat nimic din ceea ce ne-a lasat domnul Leibowitz desi gravarile sale sunt mult pretuite de cunoscatori. Interpretarile lui Marc Minkowski pun accent pe claritate si, desi seful de orchestra are un bun simt al ritmului si chiar incearca sa fie energetic, eforturile sale mi se par zadarnicite de orchestra mult prea mica si de refuzul sefului de orchestra de a permite orchestrei si corului sa foloseasca vibrato-ului (un critic spunea ca domnul Minkowski conduce Offenbach la fel ca si Gluck.)

Ramane deci Michel Plasson care a inregistrat, pe decursul a 8 ani in compania Orchestrei Nationale a Capitoliului din Toulouse, cele mai celebre operete ale compozitorului: "La Grande Duchesse de Gérolstein", "La Vie Parisienne", "Orfeu in infern", "La Périchole", si "La Belle Hélène". Ca in orice serie de acest fel, rezultatele sunt inegale si nu numai din punctul de vedere al dirijatului, dar cand Michel Plasson este bun, el este foarte bun.

Si din fericire cea mai buna inregistrare este cea a operetei "La Vie Parisienne", din fericire datorita raritatii relative a lucrarii pe disc. Dupa o uvertura in mod ciudat lipsita de vioiciune, seful de orchestra conduce o interpretare eleganta. Verva si stralucirea nu lipsesc, iar dirijorul nu limiteaza aspectele sarcastice ale lucrarii, dar totul este facut cu bun gust, fara a exagera. Mi-e greu de remarcat pe cineva din distributie (din fericire integral francofona), dar trebuie sa precizez ca si vedete precum Regine Crespin, Michel Sénéchal, sau Mady Mesplé se incadreaza superb in ansamblu. Eroul insa ramane dirijorul.
Surprinzator ramane atunci faptul ca inregistrarea operetei "La Grande Duchesse de Gérolstein", facuta la putin timp dupa "La Vie Parisienne" si cu doi dintre aceeasi protagonisti (Crespin si Mesplé) ramane dezamagitoare. Probabil de vina este sunetul, mai sec si nu lipsit de distorsiuni. Sa mai notez ca "La Grande Duchesse de Gérolstein" a fost singura dintre aceste inregistrari facute pentru casa "CBS", acum "Sony BMG Masterworks", celelalte fiind disponibile gratie casei "EMI".
De interes este si versiunea operetei "Orfeu in infern" si nu doar pentru ca este singura a versiunii in patru acte (partitura originala avea doar doua.) "La Belle Hélène" poate fi recomandata doar cu unele rezerve: Jessye Norman, interpreta rolului titular, este total nepotrivita confundand personajul cu Helena lui Richard Strauss. John Aler dezamageste si el in importantul rol lui Pâris, si cand ma gandesc ca Charles Burles era disponibil si chiar cantase acest rol intr-o mai veche si mai buna inregistrare, e drept, cu dialoguri minime (sub bagheta lui Jean-Pierre Marty, Danièle Millet fiind protagonista), frustrarea devine si mai ampla. Oricum, Charles Burles il intruchipeaza pe Ménélas in gravarea lui Plasson.
Cea mai mare dezamagire ramane insa "La Périchole", in care toti protagonistii au fost surprinsi in forma slaba. Distributia este teoretic buna: Teresa Berganza in rolul titular, José Carreras in rolul lui Piquillo, Gabriel Bacquier ca Don Andrès de Ribeira, iar Michel Sénéchal il interpreteaza pe Don Pedro de Hinoyosa. Dar Berganza si Carreras par lipsiti de vlaga, lui Bacquier ii lipseste in mod straniu autoritatea unui viceroy, iar Plasson nu capteaza nici verva, nici ritmurile, nici latura mai serioasa a lucrarii - unde este totusi vorba de oamani care mor de foame asa cum sublinia un critic al carui nume nu-l mai retin.
Deci "La Vie Parisienne" si "Orfeu in infern" raman cele mai bune inregistrari din aceasta serie.