"Scherchen si Romania" de Victor Eskenasy
Desi a aparut in 2005, am avut ocazia sa cumpar aceasta carte doar recent in timpul vizitei mele in Romania - inca se mai gaseste pe site-ul editurii "Polirom" si chiar am vazut-o si in librarii. Este de fapt volumul al II-lea din "Vietile unui dirijor"; primul volum a aparut in 2003 si este in cea mai mare parte o traducere a memoriilor "celui mai cunoscut dintre dirijorii necunoscuti" asa cum este numit intr-un disc compact editat de casa "Tahra".
Imaginea cartii este de pe site-ul editurii "Polirom".
Dupa o introducere in care sumarizeaza contactele, concertele, si despartirea de Romania, autorul trece la partea cea mai fascinanta a cartii: scrisorile, cronicile de concert, interviurile, si diversele articole din ziar, acestea din urma incluzand un viu articol al dirijorului asupra tarii noastre. Aceste documente sunt prezentate in ordine cronologica, de la prima scrisoare din 1926 in care este mentionat numele orasului Bucuresti pana la cea din 1950 catre Plautius Andronescu in care marele dirijor isi exprima iubirea catre Pia Andronescu, fiica profesorului Plautius si cea care-i va deveni ultima sotie. Apoi, in anexe, avem repertoriul sau mai bine spus programul concertelor lui Scherchen din Romania precum si unele fotografii, afise de concert, sau fotocopii ale unor scrisori prezentate in carte.
Este uluitor sa descoper felul in care concertele erau programate in zilele acelea in contrast cu zilele de astazi in care o stagiune este planificata cu ani inainte. Dar cele mai interesante documente dupa parerea mea sunt cronicile de concert deoarece imi dau posibilitatea sa compar felul in care Scherchen era apreciat in tara cu dirijorul pe care-l cunosc din inregistrari.
Citesc deci in cronica lui Liviu Artemie, original aparuta in "Rampa" pe data de joi, 3 martie, 1927 (paginile 78-79 in carte): "Dirijorii romantici, care in interpretarea unei simfonii aduceau propria lor sensibilitate si o conceptie deosebita despre exploatarea efectelor de sonoritate, au in Scherchen un adversar hotarat. Fiecare simfonie trebuie sa poarte caracterul creatorului ei, si nu al interpretului." De acord, Scherchen nu este un dirijor "interventionist" cum este de exemplu Stokowski. Si nici nu exista un "sunet Scherchen" cum, din nou, exista un "sunet Stokowski". Dar nu pot sa fiu de acord cu faptul ca Scherchen nu aduce "o sensibilitate si o conceptie deosebita". Aceasta conceptie pleaca insa intotdeauna de la intentia dirijorului de a descoperi lucruri noi in partitura si explica de ce niciodata nu am ascultat doua versiuni identice a aceleasi lucrari sub bagheta sa. Sa luam de exemplu un lucru elementar precum tempo-ul in "Simfonia Militara" de Haydn. In cele doua inregistrari din colectia mea, cu Wiener Symphoniker din 1950 si cu asa-numita "Orchestra Operei de Stat din Viena" (de fapt orchestra de la Volksoper probabil intarita cu cativa muzicieni de la Opera de Stat) din 1958, diferentele sunt importante - si nu doar in tempo!
Mult mai apropiata de dirijorul pe care-l cunosc mi se pare cronica lui Alfred Alessandrescu din "L'Independance Roumaine" din 10 martie, 1927 (pagina 85): "Dl. Scherchen da dovada de un dispret suveran fata de traditiile seci si rigide, mai mult sau mai putin autentice. Si daca el se indeparteaza cel mai adesea de ele, prin adoptarea unor miscari neobisnuite, printr-un atasament special pe care-l dovedeste fata de contrastele violente, pana la exces, Scherchen ramane intotdeauna interesant prin interpretarea aprofunda si cizelata pana in cele mai mici detalii. Din fiecare dintre paginile interpretate de Dl. Scherchen rasare ceva nou si original. El stie sa imprime operelor traduse un elan si o viata extraordinare, un ritm de otel si o elocventa remarcabila".
Remarc: "operelor traduse".
Si, in fine, un fragment din anexa care pledeaza pentru angajarea dirijorului la conservatoarele din Germania (paginile 251-252): "Faptul ca a fost adesea obligat sa lucreze cu orchestre de mana a doua a fost un dar al providentei. Tocmai in asemenea situatii, intensitatea muncii cu orchestrele si activitatea pedagogica a lui Hermann Scherchen au fost cele mai glorioase. Atunci cand se afla el la pupitru, ai impresia ca auzi o cu totul alta orchestra." Citind acest paragraf, n-am putut sa nu ma gandesc la Sergiu Celibidache.
Si nici n-am vorbit despre artistii sau compozitorii romani cu care Scherchen a colaborat sau a caror lucrari le-a interpretat si nici despre controversele iscate in tara la invitarea unui dirijor strain. Cartea insa o face.
Imaginea cartii este de pe site-ul editurii "Polirom".Dupa o introducere in care sumarizeaza contactele, concertele, si despartirea de Romania, autorul trece la partea cea mai fascinanta a cartii: scrisorile, cronicile de concert, interviurile, si diversele articole din ziar, acestea din urma incluzand un viu articol al dirijorului asupra tarii noastre. Aceste documente sunt prezentate in ordine cronologica, de la prima scrisoare din 1926 in care este mentionat numele orasului Bucuresti pana la cea din 1950 catre Plautius Andronescu in care marele dirijor isi exprima iubirea catre Pia Andronescu, fiica profesorului Plautius si cea care-i va deveni ultima sotie. Apoi, in anexe, avem repertoriul sau mai bine spus programul concertelor lui Scherchen din Romania precum si unele fotografii, afise de concert, sau fotocopii ale unor scrisori prezentate in carte.
Este uluitor sa descoper felul in care concertele erau programate in zilele acelea in contrast cu zilele de astazi in care o stagiune este planificata cu ani inainte. Dar cele mai interesante documente dupa parerea mea sunt cronicile de concert deoarece imi dau posibilitatea sa compar felul in care Scherchen era apreciat in tara cu dirijorul pe care-l cunosc din inregistrari.
Citesc deci in cronica lui Liviu Artemie, original aparuta in "Rampa" pe data de joi, 3 martie, 1927 (paginile 78-79 in carte): "Dirijorii romantici, care in interpretarea unei simfonii aduceau propria lor sensibilitate si o conceptie deosebita despre exploatarea efectelor de sonoritate, au in Scherchen un adversar hotarat. Fiecare simfonie trebuie sa poarte caracterul creatorului ei, si nu al interpretului." De acord, Scherchen nu este un dirijor "interventionist" cum este de exemplu Stokowski. Si nici nu exista un "sunet Scherchen" cum, din nou, exista un "sunet Stokowski". Dar nu pot sa fiu de acord cu faptul ca Scherchen nu aduce "o sensibilitate si o conceptie deosebita". Aceasta conceptie pleaca insa intotdeauna de la intentia dirijorului de a descoperi lucruri noi in partitura si explica de ce niciodata nu am ascultat doua versiuni identice a aceleasi lucrari sub bagheta sa. Sa luam de exemplu un lucru elementar precum tempo-ul in "Simfonia Militara" de Haydn. In cele doua inregistrari din colectia mea, cu Wiener Symphoniker din 1950 si cu asa-numita "Orchestra Operei de Stat din Viena" (de fapt orchestra de la Volksoper probabil intarita cu cativa muzicieni de la Opera de Stat) din 1958, diferentele sunt importante - si nu doar in tempo!
Mult mai apropiata de dirijorul pe care-l cunosc mi se pare cronica lui Alfred Alessandrescu din "L'Independance Roumaine" din 10 martie, 1927 (pagina 85): "Dl. Scherchen da dovada de un dispret suveran fata de traditiile seci si rigide, mai mult sau mai putin autentice. Si daca el se indeparteaza cel mai adesea de ele, prin adoptarea unor miscari neobisnuite, printr-un atasament special pe care-l dovedeste fata de contrastele violente, pana la exces, Scherchen ramane intotdeauna interesant prin interpretarea aprofunda si cizelata pana in cele mai mici detalii. Din fiecare dintre paginile interpretate de Dl. Scherchen rasare ceva nou si original. El stie sa imprime operelor traduse un elan si o viata extraordinare, un ritm de otel si o elocventa remarcabila".
Remarc: "operelor traduse".
Si, in fine, un fragment din anexa care pledeaza pentru angajarea dirijorului la conservatoarele din Germania (paginile 251-252): "Faptul ca a fost adesea obligat sa lucreze cu orchestre de mana a doua a fost un dar al providentei. Tocmai in asemenea situatii, intensitatea muncii cu orchestrele si activitatea pedagogica a lui Hermann Scherchen au fost cele mai glorioase. Atunci cand se afla el la pupitru, ai impresia ca auzi o cu totul alta orchestra." Citind acest paragraf, n-am putut sa nu ma gandesc la Sergiu Celibidache.
Si nici n-am vorbit despre artistii sau compozitorii romani cu care Scherchen a colaborat sau a caror lucrari le-a interpretat si nici despre controversele iscate in tara la invitarea unui dirijor strain. Cartea insa o face.
Etichete: Artisti Romani, Artisti Straini, Carti
publicat de George la
9:28 a.m.
<< Pagina de pornire