Antonin Dvořák, un musicien par-delà les frontières

Am mai spus si cu alte ocazii ca Alain Chotil-Fani (Alain CF) este unul din cei care, prin intermediul Internetului, promoveaza muzica romaneasca. Dar Alain mai are inca o pasiune: muzica ceha, in special cea a lui Dvořák. Rezultatul este o carte scrisa impreuna cu Eric Baude, publicata in 2007, si numita Antonin Dvořák, un musicien par-delà les frontières.
Aceasta carte contine trei sectiuni. Prima, singura la care a contribuit si Eric Baude, este o monografie a compozitorului. Datorita spatiului limitat, nu avem de-a face probabil cu cea mai detaliata evocare a vietii lui Dvořák, dar momentele importante sunt deisgur prezentate. In mod inspirat, autorii pun accentul pe creatia compozitorului, reducand la minimul necesar informatiile despre viata personala. O alta fericita alegere este scurta trecere in istorie a muzicii cehe de la inceputurile sale pana la vremea lui Dvořák. In acest fel cititorul isi formeaza o idee despre ambianta in care a crescut muzicianul. Un important spatiu este dedicat operelor; acestea, exceptand Rusalka, constituie o latura mai putin cunoscuta a muzicii lui Dvořák. Tot in detaliu este descrisa admiratia pe care o avea Brahms fata de colegul sau ceh, admiratie care isi avea totusi limitele ei: lucrarile nationaliste precum Sfanta Ludmila erau o importanta exceptie. O alta analiza este cea tipurilor de dansuri populare folosite in Dansurile Slave. Profesorul nu este nici el uitat, fiind trecuti in revista cativa din cei mai importanti elevi: Josef Suk, Oskar Nedbal, Vítězslav Novák, si chiar Rudolf Friml. De asemenea calatoriile in tari precum Anglia, Rusia, si evident America sunt si ele redate.

In Partea a II-a Alain se intreaba de ce, spre deosebire de Anglia, America, si Austria, Franta a fost mai putin receptiva la opera compozitorului ceh. Autorul incepe prin a prezenta interpretii muzicii lui Dvořák din tara lui Berlioz. Iar aceasta prezentare cuprinde atat concerte din saloanele nobilimii - iar aici de notat ca provincia l-a imbratisat uneori mai usor pe compozitor decat Parisul - cat si cele ale celor mai importante orchestre si solisti. Intalnim nume precum Paul Taffanel, Charles Lamoureux, Hans Richter, Raoul Pugno, Eugène Ysaÿe, Pablo de Sarasate, si multi altii. Fiind vorba, asa cum se vede, de artisti care au evoluat in Franta si nu exclusiv de cei francezi, Alain nu avea cum sa-l uite pe Enescu.

Urmatoarele sectiuni vorbesc efectiv de receptia muzicii lui Dvořák in Franta, despre felul in care opera sa nu a fost inteleasa, si chiar de unele controverse. Una din acestea este altercatia dintre Pablo Casals si Gabriel Pierné asupra concertului pentru violoncel de Dvořák si a muzicii lui Brahms, si acesta putin inteles in capitala hexagonului.

Partea a III-a reproduce in intregime catalogul lui Jarmil Burghauser, probabil cel mai complet al operei lui Dvořák. Lucrarile sunt prezentate atat in ordinea in care au fost scrise, cat si grupate pe generic: opere, vocal-simfonice, pentru orchestra, muzica de camera, etc. In fine, mai mentionez faptul ca prefata a fost scrisa de ambasadorul Republicii Cehe la Paris, dl. Pavel Fischer.

Cartea lui Alain Chotil-Fani si Eric Baude se adreseaza in special melomanilor, desi unele informatii, indeosebi dar nu exclusiv din Partea a II-a, ar putea fi utile si specialistilor. Lucrarea contine destule lucruri inedite atat pentru admiratorii compozitorului cat si pentru cei interesati in viata muzicala a Frantei la inceputul secolului trecut.