Andrei Şerban regizează Turandot la Washington

Când aţi fost ultima oară la operă pentru punerea în scenă? Mărturisesc că Puccini nu este compozitorul preferat, gusturile mele îndreptându-se către repertoriul german. Nu puteam însă să ratez unul din cele mai apreciate spectacole regizate de Andrei Şerban.

Premiera montării operei Turandot a avut loc în iulie 1984 la Los Angeles, într-un turneu al Operei Regale din Londra cu ocazia Jocurilor Olimpice. Distribuţia a fost următoarea: Turandot - Gwyneth Jones. Calaf – Placido Domingo. Liù – Yoko Watanabe. Timur – Robert Lloyd. Dirijor - Colin Davis, pe atunci nu încă Sir. Capitala Angliei a trebuit să aştepte până in Septembrie pentru a viziona spectacolul, dar acesta a fost cel mai reluat din istoria modernă a Operei Regale. Şi a fost preluat de multe companii, printre care Opera din Washington. În majoritatea cazurilor, reluările au fost încredinţate altor regizori, în special lui Jeremy Sutcliffe. Andrei Şerban a dorit totuşi să pună în scenă reprezentaţia din capitala americană.

Marele merit al acestei montări este că reuşeşte să surprindă complexitatea şi chiar umanitatea personajelor ce se află în spatele spectacolului grandios conceput de Puccini. Cruzimea şi răceala Prinţesei Turandot ascund o vulnerabilitate în fata dragostei, poate în faţa schimbării în general. Calaf este un tânăr nesăbuit pentru care alţii plătesc preţul aventurii sale. Regizorul nu îl cruţă nici pe el, nici pe spectatori în finalul operei când sărbătorirea iubirii este întreruptă de cadavrul sclavei Liù. Celor doi egoişti, Calaf si Turandot, nu li se cuvine un happy-ending.

Liù stârneşte cea ma mare simpatie datorită şubrezimii şi altruismului, chiar dacă este probabil personajul cel mai unidimensional. Este prima care îşi exprimă în mod deschis sentimentele. În scena ghicitorii, când tensiunea devine insuportabilă, simte nevoia să-şi exteriorizeze dragostea pentru Prinţ. Puritatea sclavei este scoasă în evidenţă în mod simbolic: într-o lume unde toţi au ceva de ascuns, ea este singura care nu poartă nici o mască. Iar când Liù se sinucide, până şi Prinţesa este zguduită, deşi a fost cea care provocat moartea.

De fapt moartea este eroul nevăzut. Cei trei miniştri, Ping, Pang, şi Pong, dansează cu cranii la începutul actului al II-lea. O metaforă desigur pentru “jocul” Prinţesei. A cărei victime sunt ilustrate prin imensele capete decapitate din decorul primelor două acte.

Nu trebuie să se înţeleagă că punerea în scenă a neglijat elementele spectaculoase. Într-un articol apărut în revista Operei din Washington Andrei Şerban a declarat că după părerea sa “succesul montării se datorează unui ‘banchet vizual’ care îmbină elemente din istoria Chinei, a teatrului Kabuki, sau a commediei dell’arte…” Lucrul cel mai uluitor este că spiritul operei lui Puccini este respectat.

Păcat că regizorul nu a avut parte de actori buni printre cantăreţi. Din punct de vedere vocal cea mai bună impresie a lăsat-o Sabina Cvilak, care a întruchipat-o pe Liù. În rolul titular Maria Guleghina a făcut faţă cerinţelor partiturii dar vocea impresionează mai mult prin forţă şi volum decât frumuseţe. Dario Volonté ar putea fi un bun Calaf într-un teatru cu dimensiuni mai reduse. Tonul este musculos şi deloc neplăcut, deşi lipsit de varietate coloristică. În ciuda interpretării în general palide, tenorul argentinian a strălucit în piesa de greutate, celebra arie Nessun Dorma. Din acest motiv dezamăgirea a fost şi mai mare. La pupitru, Keri-Lynn Wilson nu a reuşit să patrundă în esenţa muzicii lui Puccini. De notat: doamna Wilson este soţia lui Peter Gelb, directorul general al Operei Metropolitan. O veţi putea urmări la toamnă cu ocazia Festivalului George Enescu.


Turandot de Giacomo Puccini

Dirijor: Keri-Lynn Wilson
Maestru de cor: Steven Gathman
Regia: Andrei Şerban
Decoruri şi costume: Sally Jacobs
Lumini: F. Mitchell Dana
Coregrafia: Kate Flatt

Prinţesa Turandot: Maria Guleghina
Calaf: Darío Volonté
Liù: Sabina Cvilak
Timur: Morris Robinson
Ping: Nathan Herfindahl
Pang: Norman Shankle
Pong: Yingxi Zhang
Împăratul Altoum: Robert Baker

Corul şi orchestra Operei din Washington.
Marţi, 19 mai, 2009. Kennedy Center Opera House, Washington.