Franz Schmidt - Simfonia a IV-a, etc.
Dirijorul Yakov Kreizberg ne-a oferit o rara ocazie de a asculta aceasta lucrare in concertul Orchestrei Simfonice Nationale din Washington. Compozitorul este cunoscut si respectat in Austria dar, exceptand un grup de entuziasti melomani, putin apreciat in restul lumii.
Exista desigur mai multe motive. Daca ar fi sa dam crezare unui articol din New York Times, compozitorul i-ar fi spus pe atunci tanarului Herbert von Karajan ca n-ar avea nici un viitor, iar orgoliosul dirijor nu l-a iertat, neincluzand nici o lucrare a lui Schmidt in programul concertelor sale (HvK a inregistrat totusi Intermezzo-ul din opera Notre Dame.) Acelasi articol mentioneaza simpatiile naziste ale compozitorului. Dar, tragedia soartei, prima sotie a compozitorului, bolnava mintal, a fost asasinata de nazisti in epurarile din anul 1942, la trei ani dupa moartea lui Schmidt. Iar, conform Wikipedia, compozitorul nu i-a simpatizat pe nazisti dar era naiv politic.
Franz Schmidt a fost insa una din cele mai importante personalitati ale vietii muzicale austriece din prima jumatate a secolului XX. Violoncelist in orchestra Operei si a Filarmonicii din Viena, el nu a fost insa niciodata sef de partida. Acest lucru nu l-a oprit insa pe Gustav Mahler sa-i ceara sa cante solo-urile din partituri pe timpul directoratului sau, fapt ce a dus la multe conflicte intre Mahler si concertmaestrul Arnold Rosé, care era si cumnatul lui Mahler! Rosé il prefera pe Friedrich Buxbaum, care nu numai ca era sef de partida in orchestra Operei si in Filarmonica, dar era si violoncelistul cvartetului Rosé! Aceste incidente nu l-au impiedicat insa pe Franz Schmidt sa se alature membrilor cvartetului Rosé in lucrari precum Noaptea transfigurata a lui Schoenberg - a fost vorba de prima auditie a lucrarii!
Si daca limbajul compozitorului Franz Schmidt este departe de cel al lui Arnold Schoenberg (post-"Noaptea transfigurata"), interpretul Franz Schmidt a fost intotdeauna interesat de lucrarile colegului sau. Iar cand un spectator a marturisit ca nu intelege muzica lui Schoenberg, Franz Schmidt i-a raspuns cu o surprinzatoare candoare: "sincer sa fiu, nici eu nu o inteleg dar autorul Noptii transfigurate si a oratoriului Gurrelieder, stie el ce face!"
Dar cum este atunci limbajul lui Franz Schmidt? Este post-romantic, influentat putin de Mahler, de Bruckner, Richard Strauss, Reger, si de tanarul Schoenberg, nascut in acelasi an. Cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt Simfoniile nr. 2 si 4 si oratoriul Das Buch mit Sieben Siegeln. Ar mai fi de adaugat lucrari camerale, unele scrise doar pentru pian la mana stanga si dedicate lui Paul Wittgenstein; tot lui Paul Wittgenstein Franz Schmidt i-a dedicat un concert pentru pian.
Probabil ca Simfonia a II-a este o lucrare mai accesibila. Dar Simfonia a IV-a este desigur capodopera in acest gen. Lucrarea a fost asemuita de catre criticul Michael Steinberg cu Concertul pentru vioara de Alban Berg sau cu Simfonia Asrael de Josef Suk prin faptul ca ar reprezenta un recviem fara cuvinte; de fapt chiar compozitorul a numit-o "un recviem pentru fiica mea". Desi in patru miscari, simfonia este executata fara intrerupere. Caracterul tragic al lucrarii ar putea duce cu gandul la Mahler, dar muzica lui Schmidt ete mult mai interiorizata, nu frapeaza imediat ascultatorul asa cum o face Mahler in lucrari precum Simfonia a VI-a. Simfonia lui Schmidt incepe si se termina in acelasi fel, cu solo-ul trompetei, iar tema instrumentului este transformata, transfigurata daca doriti, pe parcursul intregii lucrari.
Decat sa comentez interpretarea meritorie a lui Yakov Kreizberg, cred ca ar fi mai util sa trec in revista inregistrarile mele preferate, nu doar a Simfoniei a IV-a, ci si a altor lucrari ale compozitorului. Din nou subliniez: inregistrari preferate, si nu, nu am ascultat toate versiunile disponibile.
Voi incepe deci cum Simfonia a IV-a. Interpretarea preferata este cea a Filarmonicii din Viena sub bagheta lui Zubin Mehta. Dar atrag atentia si asupra unei inregistrari facuta de dirijorul Martin Sieghart la pupitrul Orchestrei Bruckner din Linz, versiune mult apreciata de cunoscatori. Cat despre Simfonia a II-a, lecturile lui Dimitri Mitropoulos si Erich Leinsdorf, ambii la pupitrul Filarmonicii din Viena sunt cele mai bune. Mitropoulos este mai intens dar Leinsdorf dispune de sunet mai bun.
Tot Dimitri Mitropoulos ne ofera varianta de referinta a oratoriului Das Buch mit Sieben Siegeln. Dirijorul de asemenea beneficiaza de aportul unui solist care a participat la prima auditie a lucrarii: Anton Dermota. De notat insa ca tenorul a interpretat importantul rol al Evanghelistului sub bagheta lui Mitropoulos dar la premiera a fost doar simplu solist.
Voi incheia cu unele lucrari mai accesibile precum delicioasele Variatiuni pe tema unui cantec al husarilor. Versiunea preferata provine dintr-un concert al Filarmonicii din Viena dirijata de Hans Knappertsbusch. Indisciplina proverbiala a dirijorului este dublata de o energie debordanta. Cat despre deja-amintitul Intermezzo din opera Notre Dame, Rudolf Kempe, din nou la pupitrul Filarmonicii din Viena, este neintrecut.
De notat ca am utilizat doua surse importante pentru informatiile referitoare la Franz Schmidt: programul de sala al concertului dirijat de Yakov Kreizberg (Peter Laki este autorul) si cel al unui concert al Orchestrei Simfonice din San Francisco (Michael Steinberg este autor.)
Exista desigur mai multe motive. Daca ar fi sa dam crezare unui articol din New York Times, compozitorul i-ar fi spus pe atunci tanarului Herbert von Karajan ca n-ar avea nici un viitor, iar orgoliosul dirijor nu l-a iertat, neincluzand nici o lucrare a lui Schmidt in programul concertelor sale (HvK a inregistrat totusi Intermezzo-ul din opera Notre Dame.) Acelasi articol mentioneaza simpatiile naziste ale compozitorului. Dar, tragedia soartei, prima sotie a compozitorului, bolnava mintal, a fost asasinata de nazisti in epurarile din anul 1942, la trei ani dupa moartea lui Schmidt. Iar, conform Wikipedia, compozitorul nu i-a simpatizat pe nazisti dar era naiv politic.
Franz Schmidt a fost insa una din cele mai importante personalitati ale vietii muzicale austriece din prima jumatate a secolului XX. Violoncelist in orchestra Operei si a Filarmonicii din Viena, el nu a fost insa niciodata sef de partida. Acest lucru nu l-a oprit insa pe Gustav Mahler sa-i ceara sa cante solo-urile din partituri pe timpul directoratului sau, fapt ce a dus la multe conflicte intre Mahler si concertmaestrul Arnold Rosé, care era si cumnatul lui Mahler! Rosé il prefera pe Friedrich Buxbaum, care nu numai ca era sef de partida in orchestra Operei si in Filarmonica, dar era si violoncelistul cvartetului Rosé! Aceste incidente nu l-au impiedicat insa pe Franz Schmidt sa se alature membrilor cvartetului Rosé in lucrari precum Noaptea transfigurata a lui Schoenberg - a fost vorba de prima auditie a lucrarii!
Si daca limbajul compozitorului Franz Schmidt este departe de cel al lui Arnold Schoenberg (post-"Noaptea transfigurata"), interpretul Franz Schmidt a fost intotdeauna interesat de lucrarile colegului sau. Iar cand un spectator a marturisit ca nu intelege muzica lui Schoenberg, Franz Schmidt i-a raspuns cu o surprinzatoare candoare: "sincer sa fiu, nici eu nu o inteleg dar autorul Noptii transfigurate si a oratoriului Gurrelieder, stie el ce face!"
Dar cum este atunci limbajul lui Franz Schmidt? Este post-romantic, influentat putin de Mahler, de Bruckner, Richard Strauss, Reger, si de tanarul Schoenberg, nascut in acelasi an. Cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt Simfoniile nr. 2 si 4 si oratoriul Das Buch mit Sieben Siegeln. Ar mai fi de adaugat lucrari camerale, unele scrise doar pentru pian la mana stanga si dedicate lui Paul Wittgenstein; tot lui Paul Wittgenstein Franz Schmidt i-a dedicat un concert pentru pian.
Probabil ca Simfonia a II-a este o lucrare mai accesibila. Dar Simfonia a IV-a este desigur capodopera in acest gen. Lucrarea a fost asemuita de catre criticul Michael Steinberg cu Concertul pentru vioara de Alban Berg sau cu Simfonia Asrael de Josef Suk prin faptul ca ar reprezenta un recviem fara cuvinte; de fapt chiar compozitorul a numit-o "un recviem pentru fiica mea". Desi in patru miscari, simfonia este executata fara intrerupere. Caracterul tragic al lucrarii ar putea duce cu gandul la Mahler, dar muzica lui Schmidt ete mult mai interiorizata, nu frapeaza imediat ascultatorul asa cum o face Mahler in lucrari precum Simfonia a VI-a. Simfonia lui Schmidt incepe si se termina in acelasi fel, cu solo-ul trompetei, iar tema instrumentului este transformata, transfigurata daca doriti, pe parcursul intregii lucrari.
Decat sa comentez interpretarea meritorie a lui Yakov Kreizberg, cred ca ar fi mai util sa trec in revista inregistrarile mele preferate, nu doar a Simfoniei a IV-a, ci si a altor lucrari ale compozitorului. Din nou subliniez: inregistrari preferate, si nu, nu am ascultat toate versiunile disponibile.
Voi incepe deci cum Simfonia a IV-a. Interpretarea preferata este cea a Filarmonicii din Viena sub bagheta lui Zubin Mehta. Dar atrag atentia si asupra unei inregistrari facuta de dirijorul Martin Sieghart la pupitrul Orchestrei Bruckner din Linz, versiune mult apreciata de cunoscatori. Cat despre Simfonia a II-a, lecturile lui Dimitri Mitropoulos si Erich Leinsdorf, ambii la pupitrul Filarmonicii din Viena sunt cele mai bune. Mitropoulos este mai intens dar Leinsdorf dispune de sunet mai bun.
Tot Dimitri Mitropoulos ne ofera varianta de referinta a oratoriului Das Buch mit Sieben Siegeln. Dirijorul de asemenea beneficiaza de aportul unui solist care a participat la prima auditie a lucrarii: Anton Dermota. De notat insa ca tenorul a interpretat importantul rol al Evanghelistului sub bagheta lui Mitropoulos dar la premiera a fost doar simplu solist.
Voi incheia cu unele lucrari mai accesibile precum delicioasele Variatiuni pe tema unui cantec al husarilor. Versiunea preferata provine dintr-un concert al Filarmonicii din Viena dirijata de Hans Knappertsbusch. Indisciplina proverbiala a dirijorului este dublata de o energie debordanta. Cat despre deja-amintitul Intermezzo din opera Notre Dame, Rudolf Kempe, din nou la pupitrul Filarmonicii din Viena, este neintrecut.
De notat ca am utilizat doua surse importante pentru informatiile referitoare la Franz Schmidt: programul de sala al concertului dirijat de Yakov Kreizberg (Peter Laki este autorul) si cel al unui concert al Orchestrei Simfonice din San Francisco (Michael Steinberg este autor.)
Etichete: Artisti Romani, Concerte, Inregistrari
publicat de George la
1:51 p.m.
<< Pagina de pornire