Renée Fleming in Lucrezia Borgia

Lucrezia Borgia este rolul pentru care Renée Fleming a fost huiduita la Teatro Alla Scala. Se pare totusi ca istoria este mai lunga decat se povesteste. In acea seara dirijorul Gianluigi Gelmetti a lesinat, spectacolul fiind intrerupt pentru 30 de minute. Confuzia generala ce a rezultat a produs nemultumiri in randul publicului italian. Dar nu incape indoiala ca am avut totusi de-a face cu un episod neplacut din cariera celebrei cantarete.

Iar soprana a vrut sa demonstreze ca reactia publicului milanez a fost nedreapta. De aceea a reluat rolul la Opera din Washington. Daca versiunea de la Milano a fost apropiata de nivelul celei de la Washington, atunci trebuie sa ii dau dreptate cantaretei.

De ar fi sa traducem "bel canto" cuvant cu cuvant, atunci Renée Fleming ar fi probabil cea mai mare interpreta a acestui gen. Cantareata dispune de o voce de o rara frumuseste, sunete ametitoare curgand mereu din graiul sau. Si aceste sunete erau produse si cand soprana canta in pianissimo, nu doar forte. Iar tehnica este desigur desavrasita - legato-urile in special.

Totusi, in ciuda acelor sunete miraculoase, tonul vocii nu mi se pare ideal pentru bel canto. In plus exista desigur o nepotrivire de caracter intre Renée Fleming si personajul interpretat. Nu cred ca surprinde pe nimeni daca spun ca cele mai reusite momente au fost cele in care Lucrezia Borgia il regaseste pe Gennaro, fiul pe care nu l-a vazut de la nastere. Dar scena finala, cea in care Lucrezia anunta ca vinul oaspetilor este otravit, a fost mai putin convingatoare. Apoi, ca si cu alte ocazii, cantareata pare prea calculata - unii spuneau chiar rece dar cred ca mai degraba "calculata" ar fi cuvantul potrivit - nedorind sa riste prea mult. Deci in ansamblu nu un succes total dar departe de esec.

Cel care a oferit o veritabila lectie de stil a fost Ruggero Raimondi in rolul Ducelui Alfonso. Basul italian canta de peste 40 de ani si acest lucru se cunoaste prin faptul ca vocea sa a devenit ragusita. Ceea ce ne oferea insa poate ca nu era "bel" dar in mod sigur era "canto". Si nu doar fiindca este italian: la fel a fost si interpretul rolului lui Gennaro, tenorul Vittorio Grigolo. Dar desi timbrul vocii sale este placut, domnul Grigolo nu poate sa "cante" decat in trei feluri: forte, fortissimo, si fortississimo. Regretul este cu atat mai mare cu cat initial Giuseppe Filianoti a fost anuntat pentru rolul lui Gennaro. In fine, Kate Aldrich l-a interpretat pe Maffio Orsini. Cantatul in sine a fost foarte bun dar lipsit de individualitate. A dirijat Placido Domingo fiindca Opera din Washington este compania sa.

John Pascoe in general ne-a oferit o montare traditionala nelipsita insa de cateva clisee utilizate de regizor in majoritatea spectacolelor sale pe care le-am vizionat: homoerotism - intre Gennaro si Maffio Orsini - si cantaret fara camasa - aici interpretul lui Gennaro, Vittorio Grigolo.

Oricum, am asistat la un Renée Fleming show iar soprana nu a deceptionat. A fost, daca ar fi sa dam crezare criticului Tim Smith din ziarul Baltimore Sun, una din ultimile ocazii cu care cantareata a abordat repertoriul bel canto-ului. Dar planurile pentru viitor includ roluri precum Elsa in Lohengrin! Daca nu ma insel, singurul rol wagnerian pe care doamna Fleming l-a abordat deja este cel al Evei din Maestri Cantareti din Nürnberg, deci perspectiva unui Lohengrin este binevenita.

Cat despre Lucrezia Borgia, pot sa recomand inregistrarea superb condusa de Ionel Perlea cu Montserrat Caballé in rolul titular. Dar eroul acestei versiuni discografice este Alfredo Kraus, cel care-l intruchipeaza pe Gennaro.

Cateva cuvinte si despre spectacolul cu Carmen tot de la Opera din Washington. Protagonista a fost Denyce Graves aflata in evident declin vocal. Doamne, ce meserie este cea de cantaret! Daca datorita unor circumstante nefericite sau accidente iti pierzi vocea, cariera s-a terminat. Cea mai buna impresie ne-au lasat-o Sabina Cvilak, interpreta Micaëlei, si Alexander Vinogradov, cel care l-a intruchipat pe Escamillo, desi baritonul rus convingea mai mult drept cantaret decat actor. La pupitru l-am asteptat pe veteranul Julius Rudel dar cel care a condus a fost Steven Gathman care este si dirijorul corului.

Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti.

Dirijor: Plácido Domingo.
Regia: John Pascoe.
Decoruri si costume: John Pascoe.
Lumini: Jeff Bruckerhoff.
Coregrafia: Vladimir Angelov.

Lucrezia Borgia: Renée Fleming.
Gennaro: Vittorio Grigolo.
Ducele Alfonso: Ruggero Raimondi.
Maffio Orsini: Kate Aldrich.

Marti, 11 noiembrie, 2008.
Kennedy Center Opera House, Washington DC.


Carmen de Georges Bizet.

Dirijor: Steven Gathman.
Regia: David Gately.
Decoruri: Allen Charles Klein.
Costume: Lennart Mörk.
Lumini: Todd Hensley.

Carmen: Denyce Graves.
Don José: Thiago Arancam.
Escamillo: Alexander Vinogradov.
Micaëla: Sabina Cvilak.
Zuniga: John Marcus Bindel.

Duminica, 16 noiembrie, 2008.
Kennedy Center Opera House, Washington DC.