Despre artistii romani in "Fanfare" si "American Record Guide"
In ceea ce urmeaza ma voi referi la numerele din martie-aprilie ale ambelor publicatii.
Revista "Fanfare" a publicat un interviu cu violonistul Sergiu Schwartz. Deoarece doresc sa scriu mai pe larg despre acest interviu, voi vorbi despre el cu o alta ocazie.
Ramanand la revista "Fanfare", criticul Barry Brenesal continua sa analizeze inregistrarea creatiei enesciene pentru casa de discuri "Arte Nova" sub bagheta lui Cristian Mandeal. Mai precis, trei volume (discuri compacte) din aceasta serie. Primul contine Simfonia concertanta pentru violoncel si orchestra solist fiind Marin Cazacu, cele Sapte Cantece pe versuri de Clement Marot solist fiind Florin Diaconescu, si Simfonia de camera Op. 33. Cel de-al doilea contine Rapsodia a I-a si Suitele pentru orchestra nr. 2 si 3, iar cel de-al treilea contine Poema Romana, "Vox Maris", si "Voix de la nature".
In general, domnul Brenesal se arata impresionat de interpretarile lui Mandeal, in special a lucrarilor mai tarzii precum Simfonia de camera. Cu cat criticul asculta mai mult aceste discuri compacte, cu atat aprecierea sa creste. Pe de alta parte, el isi exprima unele rezervatii asupra vocii lui Florin Diaconescu si opina ca sectiunea de coarde a "Filarmonicii "George Enescu" a avut si zile mai bune. Dar per total, el recomanda acest ciclu.
Tot Barry Brenesal prezinta un DVD continand spectacolul cu opera "Cenusareasa" de Rossini de la Festivalul de la Glyndebourne din anul 2005. Vladimir Jurowski dirijeaza Orchestra Filarmonicii din Londra, protagonista fiind Ruxandra Donose. Criticul se arata entuziasmat asupra compatrioatei noastre, remarcand-o in special dintre toti cantaretii. Domnul Brenesal este impresionat ata de culoarea vocii, de usurinta cu care cantareata infrunta coloratura, cat si de intelegerea textului. Ca un ultim compliment, Ruxandra Donose ii evoca criticului memoria lui Marilyn Horne.
In "American Record Guide" gasim cea mai entuziasata cronica a inregistrarii premierei americane cu opera "Oedipe" sub bagheta lui Ian Hobson. Criticul Charles Parsons, care a asistat la spectacolul de unde provine inregistrarea, dedica doua pagini operei enesciene comparand versiunea lui Hobson cu cea a lui Michael Gielen si a lui Lawrence Foster. Si ce recomanda? Toate cele trei gravari!
Criticul caracterizeaza versiunea lui Gielen ca una in care "toate detaliile sunt acolo unde trebuie [...] dar lipseste puterea" (fiind prezent la premiera operei la Viena de unde provine inregistrarea lui Gielen, trebuie sa spun ca in sala nu lipsea puterea dar ca aceasta forta nu a fost captata prea bine de inregistrare.) Versiunea lui Lawrence Foster, conform criticului, "are multa dignitate si sinceritate si mai multa forta decat la Viena, dar inca nu suficienta." In fine, Ian Hobson "are forta, putere, si profunzime misterioasa."
Cat despre interpretii rolului titular, domnul Parsons se arata impresionat de subtilitatea cu care Stefan Ignat pune vocea sa enorma in serviciul dramei. Monte Pederson, protagonistul lui Gielen, este considerat foarte bun in momentul revelatiei, gemetele lui la descoperirea oribilului adevar fiind intr-adevar infricosatoare. In fine, Jose van Dam in inregsitrarea lui Foster, are multa demnitatea si canta "perfect, aproape prea frumos". Rolurile secundare sunt evident cel mai bine sustinute in inregistrarea lui Foster, dar nici cantaretii pe care-i dispune Ian Hobson nu sunt de neglijat in ciuda faptului ca sunt mai putin cunoscuti, conclude criticul.
Una alt articol in "American Record Guide"ii este dedicat discului compact "Arnold Rose - Prim violonist al Vienei", disc editat de casa "Arbiter" si despre care puteti citi si in aceasta "Scrisoare pentru melomani"; de asemenea puteti citi aici prefata din livretul discului compact. In publicatia americana, criticul David Radcliffe ofera la inceput un scurt sumar al vietii violonistului nascut la Iasi, apoi caracterizeaza stilul lui Rose drept "fiind inradacinat in stilul Austro-Ungar (!), intr-o manera total diferita decat cea a lui Fritz Kreisler: putin vibrato, mult mai putin portamento, si chiar si mai mic exces." Dar, adauga criticul, "in ciuda serioaselor limitatii sonore, [Rose] este capabil sa daruiasca iarasi si iarasi placere [ascultatorului]."
Vorbind de Rose, mereu m-am intrebat daca el si George Enescu s-au cunoscut pe timpul in care Enescu isi facea studiile la Viena. Nu am gasit nimic despre acest subiect in literatura dedicata compozitorului. Dar nu a locuit oare Enescu in casa lui Joseph Hellmesberger Jr. care a fost prim Hofkapellmeister la Opera din Viena, acolo unde Rose era concertmaestru? Iar Enescu, se stie, frecventa spectacolele operei. Iar pe de alta parte, Rose a fost profesor la Conservatorul din Viena din 1893 intr-o perioada in care Enescu inca mai studia acolo. Sa nu fi auzit Rose de acest copil-minune venit de pe meleagurile de unde s-a nascut? Greu de crezut. Daca aveti informatii, va rog sa ma contactati.
Evident, peste mai mult ani, Cvartetul Rose a interpretat primul cvartet cu coarde a lui Enescu la Ateneu iar o poza facuta cu ocazia evenimentului poate fi vazuta la Muzeul Enescu. Dar care a fost relatia lor la Viena?
Revista "Fanfare" a publicat un interviu cu violonistul Sergiu Schwartz. Deoarece doresc sa scriu mai pe larg despre acest interviu, voi vorbi despre el cu o alta ocazie.
Ramanand la revista "Fanfare", criticul Barry Brenesal continua sa analizeze inregistrarea creatiei enesciene pentru casa de discuri "Arte Nova" sub bagheta lui Cristian Mandeal. Mai precis, trei volume (discuri compacte) din aceasta serie. Primul contine Simfonia concertanta pentru violoncel si orchestra solist fiind Marin Cazacu, cele Sapte Cantece pe versuri de Clement Marot solist fiind Florin Diaconescu, si Simfonia de camera Op. 33. Cel de-al doilea contine Rapsodia a I-a si Suitele pentru orchestra nr. 2 si 3, iar cel de-al treilea contine Poema Romana, "Vox Maris", si "Voix de la nature".
In general, domnul Brenesal se arata impresionat de interpretarile lui Mandeal, in special a lucrarilor mai tarzii precum Simfonia de camera. Cu cat criticul asculta mai mult aceste discuri compacte, cu atat aprecierea sa creste. Pe de alta parte, el isi exprima unele rezervatii asupra vocii lui Florin Diaconescu si opina ca sectiunea de coarde a "Filarmonicii "George Enescu" a avut si zile mai bune. Dar per total, el recomanda acest ciclu.
Tot Barry Brenesal prezinta un DVD continand spectacolul cu opera "Cenusareasa" de Rossini de la Festivalul de la Glyndebourne din anul 2005. Vladimir Jurowski dirijeaza Orchestra Filarmonicii din Londra, protagonista fiind Ruxandra Donose. Criticul se arata entuziasmat asupra compatrioatei noastre, remarcand-o in special dintre toti cantaretii. Domnul Brenesal este impresionat ata de culoarea vocii, de usurinta cu care cantareata infrunta coloratura, cat si de intelegerea textului. Ca un ultim compliment, Ruxandra Donose ii evoca criticului memoria lui Marilyn Horne.
In "American Record Guide" gasim cea mai entuziasata cronica a inregistrarii premierei americane cu opera "Oedipe" sub bagheta lui Ian Hobson. Criticul Charles Parsons, care a asistat la spectacolul de unde provine inregistrarea, dedica doua pagini operei enesciene comparand versiunea lui Hobson cu cea a lui Michael Gielen si a lui Lawrence Foster. Si ce recomanda? Toate cele trei gravari!
Criticul caracterizeaza versiunea lui Gielen ca una in care "toate detaliile sunt acolo unde trebuie [...] dar lipseste puterea" (fiind prezent la premiera operei la Viena de unde provine inregistrarea lui Gielen, trebuie sa spun ca in sala nu lipsea puterea dar ca aceasta forta nu a fost captata prea bine de inregistrare.) Versiunea lui Lawrence Foster, conform criticului, "are multa dignitate si sinceritate si mai multa forta decat la Viena, dar inca nu suficienta." In fine, Ian Hobson "are forta, putere, si profunzime misterioasa."
Cat despre interpretii rolului titular, domnul Parsons se arata impresionat de subtilitatea cu care Stefan Ignat pune vocea sa enorma in serviciul dramei. Monte Pederson, protagonistul lui Gielen, este considerat foarte bun in momentul revelatiei, gemetele lui la descoperirea oribilului adevar fiind intr-adevar infricosatoare. In fine, Jose van Dam in inregsitrarea lui Foster, are multa demnitatea si canta "perfect, aproape prea frumos". Rolurile secundare sunt evident cel mai bine sustinute in inregistrarea lui Foster, dar nici cantaretii pe care-i dispune Ian Hobson nu sunt de neglijat in ciuda faptului ca sunt mai putin cunoscuti, conclude criticul.
Una alt articol in "American Record Guide"ii este dedicat discului compact "Arnold Rose - Prim violonist al Vienei", disc editat de casa "Arbiter" si despre care puteti citi si in aceasta "Scrisoare pentru melomani"; de asemenea puteti citi aici prefata din livretul discului compact. In publicatia americana, criticul David Radcliffe ofera la inceput un scurt sumar al vietii violonistului nascut la Iasi, apoi caracterizeaza stilul lui Rose drept "fiind inradacinat in stilul Austro-Ungar (!), intr-o manera total diferita decat cea a lui Fritz Kreisler: putin vibrato, mult mai putin portamento, si chiar si mai mic exces." Dar, adauga criticul, "in ciuda serioaselor limitatii sonore, [Rose] este capabil sa daruiasca iarasi si iarasi placere [ascultatorului]."
Vorbind de Rose, mereu m-am intrebat daca el si George Enescu s-au cunoscut pe timpul in care Enescu isi facea studiile la Viena. Nu am gasit nimic despre acest subiect in literatura dedicata compozitorului. Dar nu a locuit oare Enescu in casa lui Joseph Hellmesberger Jr. care a fost prim Hofkapellmeister la Opera din Viena, acolo unde Rose era concertmaestru? Iar Enescu, se stie, frecventa spectacolele operei. Iar pe de alta parte, Rose a fost profesor la Conservatorul din Viena din 1893 intr-o perioada in care Enescu inca mai studia acolo. Sa nu fi auzit Rose de acest copil-minune venit de pe meleagurile de unde s-a nascut? Greu de crezut. Daca aveti informatii, va rog sa ma contactati.
Evident, peste mai mult ani, Cvartetul Rose a interpretat primul cvartet cu coarde a lui Enescu la Ateneu iar o poza facuta cu ocazia evenimentului poate fi vazuta la Muzeul Enescu. Dar care a fost relatia lor la Viena?
Etichete: Artisti Romani, Cronici
publicat de George la
10:22 a.m.
<< Pagina de pornire