Doua noi productii la opera "Metropolitan"

Seinfeld: "De ce trebuie sa cante? Si cine canta? Daca ai ceva de spus, spune-o!"
Kramer: "Jerry, tu nu intelegi, in Italia acesta este felul lor de a vorbi, cantand!" (incepe sa cante fals in pseudo-italiana.)
- Din serialul "Seinfeld"

In orice caz, simpaticul Kramer nu se putea referi la una din operele pe care le-am ascultat sambata la "Met": "Orfeu si Euridice" de Gluck. O.K. el se referea la "Pagliacci". Cealalta opera pe care am ascultat-o a fost "Barbierul din Sevilla".

Cat de greu este sa pui in scena "Orfeu"? Intr-o sala imensa precum cea a operei "Metropolitan", destul de greu se pare. Ce versiune sa fie aleasa? - s-a optat pentru cea din 1762 in limba italiana. Cat de mare trebuie sa fie orchestra? - sectiunea corzilor a avut cam o treime din cea utilizata de exemplu la o opera de Wagner. Dar corul? - cu 100 de persoane, mult prea mare in opinia mea, dar aceasta a fost optiunea regizorului si coregrafului Mark Morris, iar dirijorul James Levine a fost de acord. Apoi, alegerea cantaretilor. Nu exista astazi un contratenor cu o voce mai bogata decat David Daniels, interpretul rolului titular, si intr-adevar cantatul per se a fost foarte bun. Dar vocea sa nu este suficient de mare pentru "Met", iar atunci cand ai de carat un rol multe detalii se pierd. Oricum, Daniels este mult pe deasupra sopranei Heidi Grant Murphy care chiar ca are o voce mult prea mica dar este mereu angajata la "Met". Cea mai buna impresie a lasat-o mezzo-soprana letona Maija Kovalevska care a inlocuit-o fara explicatii pe Lisa Milne. Levine a fost cam teapan in uvertura dar mi-a placut alegerea tempiilor, nu prea exagerati.

Ideea montarii lui Mark Morris este faptul ca Orfeu ar fi primul pop star. Deci il aveam pe protagonist imbracat intr-un costum negru cu o chitara in mana in loc de harpa ; Euridice era imbracata in alb. Alta idee este faptul ca mitul lui Orfeu apartine tuturor epocilor, corul fiind mai putin participant cat martor. Am putut deci recunoaste in cor pe Regina Elizabeta, Mahatma Gandhi, Abraham Lincoln, Cleopatra, Liberace, Marie Curie, Regele Henry al VIII-lea, etc. Coregrafia a fost si ea moderna, remarcabila in special in actul al II-lea in scena furiilor.

Productia a fost dedicata marii mezzo-soprane Lorraine Hunt Lieberson, cea care ar fi trebuit sa interpreteze initial rolul titular dara care a decedat anul trecut, la putin timp dupa anuntul montarii.

Trecand la "Barbierul din Sevilla", am avut de-a face aici cu o punere in scena traditionala, mereu in miscare, dar din fericire plina de inventivitate si care lasa interpretilor si spectatorilor ragaz pentru rasuflare. Unele lucruri nu le-am prea inteles, de exemplu in finalul primului act inainte de caderea cortinei o caruta plina de dovleci era strivita de o imensa nicovala, dar in rest regizorul a stiut sa dea fiecarui personaj individualitate. Si n-a lipsit nici un nostim magarus.

Cat despre problema cantaretilor in enorma sala a operei, ea a fost mai putin evidenta aici cu o importanta exceptie: baritonul Russell Braun in rolul titular. Altfel, cantaretilor mai tineri li s-au adugat cei mai experimentati. Din prima categorie ii mentionez pe tenorul de culoare Lawrence Brownlee, interpretul rolului Contelui Almaviva - chiar nu l-a recunoscut nimeni cand s-a deghizat in Don Alonso? :-) - si pe Joyce DiDonato, interpreta Rosinei. Amandoi au atat voce cat si tehnica pentru bel-canto, stapanind foarte bine colaratura. Dintre veterani, surpriza s-a numit forma vocala a lui Samuel Ramey, mai buna ca oricand in ultimul timp. Este adevarat ca rolul lui Don Basilio nu l-a solicitat asa cum a facut-o cel a Marelui Inchizitor sau a Ducelui Barba-Albastra, roluri in care l-am ascultat nu demult, dar surpriza a ramas totusi. John Del Carlo a fost un pompos Don Bartolo.

Dirijor a fost Maurizio Benini. Interesant sa ascult orchestra sub bagheta sa la doar cateva ore dupa Levine. Pentru "Jimmy" orchestra este parte integrala din spectacol. Benini insa subordoneaza totul vocilor, el se limieaza se acompanieze si sa scoata pe cat posibil orchestra din calea cantaretilor. In aceste conditii sclipirea muzicii lui Rossini a lipsit cu desavrasire. In plus, au existat unele stridente ale flautului piccolo pe care Levine nu le-ar fi permis.

Orfeo ed Euridice de Christoph Willibad Gluck.
Versiunea din 1762.

Dirijor: James Levine.
Maestru de cor: Donald Palumbo.

Regia si coregrafia: Mark Morris.
Costume: Isaac Mizrahi.
Decoruri: Allen Moyer.
Lumini: James F. Ingalls.

Orfeo: David Daniels.
Euridice: Maija Kovalevska.
Amore: Heidi Grant Murphy.

Sambata, 5 mai, 2007, matineu.
Metropolitan Opera, New York.


Il Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini.

Dirijor: Maurizio Benini.
Maestru de cor: Raymond Hughes.

Regia: Bartlett Sher.
Costume: Catherine Zuber.
Decoruri: Michael Yeargan.
Lumini: Christopher Akerlind.

Figaro: Russell Braun.
Contele Almaviva: Lawrence Brownlee.
Rosina: Joyce DiDonato.
Don Bartolo: John Del Carlo.
Don Basilio: Samuel Ramey.

Sambata, 5 mai, 2007.
Metropolitan Opera, New York.