Wilhelm Furtwängler - concertele de la Festivalul de la Salzburg
In anul 2004, cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la moartea lui Wilhelm Furtwängler, casa "Orfeo" ne-a oferit un set de opt discuri compacte continand toate inregistarile care s-au pastrat a concertelor sustinute de marele dirijor la Festivalul de la Salzburg (Filarmonica din Viena a fost orchestra.) Am cautat mult timp acest set si l-am gasit doar cu cateva luni in urma. Ascultand-ul, pot doar sa spun ca asteptarea a meritat.
Subliniez: inregistarile care s-au pastrat. Seful de orchestra a debutat la Festivalul de la Salzburg in 1937 dar primul document sonor din setul de fata dateaza din 1949 (Simfonia in Do Major de Pfitzner, pe 7 august.) Iar din pacate, din multe concerte s-au pastrat inregistari a unei singure lucrari sau in cel mai bun caz doua. Intr-adevar, pentru a asambla acest set, producatorii au cautat prin mai multe arhive sonore; evident, este un miracol faptul ca atatea concerte s-au pastrat pana la urma.
Dar lucrul acesta n-ar avea nici o importanta daca valoarea acestor documente n-ar fi fost atat de mare. Si fara indoiala ca este. Daca probabil setul de discuri compacte ar fi mai greu de recomandat celor care nu sunt familiarizati cu arta marelui dirijor, el este totusi esential pentru melomani. Nici o interpretare nu este slaba desi in unele lucrari exista versiuni superioare ale dirijorului. Dar chiar daca interpretarea Simfoniei a V-a de Bruckner (de pilda) nu este la inaltimea versiunii din 1942 in care dirijorul conduce Filarmonica din Berlin, in nici un caz Furtwängler nu pierde uneori concentrarea ca in cazul interpretarii Simfoniei a VIII-a din 1954 publicata de casa Andante. Tot la fel, probabil ca cele mai bune versiuni ale Simfoniei a IX-a de Beethoven lasate de dirijor sunt cele de la Festivalul de la Bayreuth din 1951 (in special editata recent tot de casa "Orfeo"), cea de la Festivalul de la Lucerna din 1954, si cea din 1942. Dar ceea ce impresioneaza la seful de orchestra este, asa cum subliniaza si Profesorul Gottfried Kraus in prefata din livretul inregistrarii, faptul ca fiecare noua versiune este diferita de cealalta, ca mereu cauta lucruri noi in partitura.
Setul de discuri compacte contine de asemenea lucrari care nu sunt la prima vedere asociate cu marele sef. Citind insa repertoriul concertelor lui Furtwängler - alcatuit, daca nu ma insel de René Trémine pentru casa de discuri "Tahra" - ne dam usor seama de preocuprea constanta a dirijorului pentru muzica contemporana. Iar printre cele mai bune interpretari sunt cele ale lucrarilor lui Stravinsky, Hindemith, si deja-numita simfonie a lui Pfitzner, plina de o incredibila energie. La polul opus, il putem asculta pe Furtwängler ca interpret al muzicii lui Bach in Concertele "Brandenburg" nr 3 si 5, in acesta din urma in dubla ipostaza de dirijor si pianist. Si daca stilul este departe de ceea ce este considerat corect zilele acestea (de ce oare trebuie mereu sa scriu aceste lucruri cand este vorba de muzica baroca in loc sa judec simplu meritele unei versiuni?), dirijorul aduce o caldura si o emotie rar intalnita astazi. As mai sublinia "Cantecele unui ucenic calator" de Mahler cu un tanar Dietrich Fischer-Dieskau, o varianta mai vie decat inregistrarea facuta in studiou de catre cei doi artisti.
O precizare. Setul de discuri compacte contine o inregistrare facuta in studiou sub licenta de la casa "EMI": cea a poemului "Don Juan" de Richard Strauss. Acest lucru a fost facut din dorinta de a reconstitui programul concertului din 30 august, 1953. Inregistrarile celorlalte lucrari din programul concertului (Simfonia din opera "Die Harmonie der Welt" de Hindemith si Marea Simfonie in Do Major de Schubert) s-au pastrat dar cea a poemului lui Strauss s-a pierdut. Nu incape indoiala ca Furtwängler era mult mai spontan in concerte decat in studiou.
Inchei cu o paranteza. Il avem in persoana lui Samir Golescu pe unul din cei mai buni cunoscatori ai artei lui Wilhelm Furtwängler (si a celei a lui Willem Mengelberg.) Cu regretul de a nu-l fi putut convinge pe Samir sa-si faca blog, pot doar sa-mi imaginez cum ar fi disecat fiecare interpretare in parte.
Subliniez: inregistarile care s-au pastrat. Seful de orchestra a debutat la Festivalul de la Salzburg in 1937 dar primul document sonor din setul de fata dateaza din 1949 (Simfonia in Do Major de Pfitzner, pe 7 august.) Iar din pacate, din multe concerte s-au pastrat inregistari a unei singure lucrari sau in cel mai bun caz doua. Intr-adevar, pentru a asambla acest set, producatorii au cautat prin mai multe arhive sonore; evident, este un miracol faptul ca atatea concerte s-au pastrat pana la urma.
Dar lucrul acesta n-ar avea nici o importanta daca valoarea acestor documente n-ar fi fost atat de mare. Si fara indoiala ca este. Daca probabil setul de discuri compacte ar fi mai greu de recomandat celor care nu sunt familiarizati cu arta marelui dirijor, el este totusi esential pentru melomani. Nici o interpretare nu este slaba desi in unele lucrari exista versiuni superioare ale dirijorului. Dar chiar daca interpretarea Simfoniei a V-a de Bruckner (de pilda) nu este la inaltimea versiunii din 1942 in care dirijorul conduce Filarmonica din Berlin, in nici un caz Furtwängler nu pierde uneori concentrarea ca in cazul interpretarii Simfoniei a VIII-a din 1954 publicata de casa Andante. Tot la fel, probabil ca cele mai bune versiuni ale Simfoniei a IX-a de Beethoven lasate de dirijor sunt cele de la Festivalul de la Bayreuth din 1951 (in special editata recent tot de casa "Orfeo"), cea de la Festivalul de la Lucerna din 1954, si cea din 1942. Dar ceea ce impresioneaza la seful de orchestra este, asa cum subliniaza si Profesorul Gottfried Kraus in prefata din livretul inregistrarii, faptul ca fiecare noua versiune este diferita de cealalta, ca mereu cauta lucruri noi in partitura.
Setul de discuri compacte contine de asemenea lucrari care nu sunt la prima vedere asociate cu marele sef. Citind insa repertoriul concertelor lui Furtwängler - alcatuit, daca nu ma insel de René Trémine pentru casa de discuri "Tahra" - ne dam usor seama de preocuprea constanta a dirijorului pentru muzica contemporana. Iar printre cele mai bune interpretari sunt cele ale lucrarilor lui Stravinsky, Hindemith, si deja-numita simfonie a lui Pfitzner, plina de o incredibila energie. La polul opus, il putem asculta pe Furtwängler ca interpret al muzicii lui Bach in Concertele "Brandenburg" nr 3 si 5, in acesta din urma in dubla ipostaza de dirijor si pianist. Si daca stilul este departe de ceea ce este considerat corect zilele acestea (de ce oare trebuie mereu sa scriu aceste lucruri cand este vorba de muzica baroca in loc sa judec simplu meritele unei versiuni?), dirijorul aduce o caldura si o emotie rar intalnita astazi. As mai sublinia "Cantecele unui ucenic calator" de Mahler cu un tanar Dietrich Fischer-Dieskau, o varianta mai vie decat inregistrarea facuta in studiou de catre cei doi artisti.
O precizare. Setul de discuri compacte contine o inregistrare facuta in studiou sub licenta de la casa "EMI": cea a poemului "Don Juan" de Richard Strauss. Acest lucru a fost facut din dorinta de a reconstitui programul concertului din 30 august, 1953. Inregistrarile celorlalte lucrari din programul concertului (Simfonia din opera "Die Harmonie der Welt" de Hindemith si Marea Simfonie in Do Major de Schubert) s-au pastrat dar cea a poemului lui Strauss s-a pierdut. Nu incape indoiala ca Furtwängler era mult mai spontan in concerte decat in studiou.
Inchei cu o paranteza. Il avem in persoana lui Samir Golescu pe unul din cei mai buni cunoscatori ai artei lui Wilhelm Furtwängler (si a celei a lui Willem Mengelberg.) Cu regretul de a nu-l fi putut convinge pe Samir sa-si faca blog, pot doar sa-mi imaginez cum ar fi disecat fiecare interpretare in parte.
Etichete: Concerte, Inregistrari
<< Pagina de pornire