Un interviu cu violonistul Sergiu Schwartz in revista "Fanfare"

In numarul din martie / aprilie al revistei "Fanfare", criticul Robert Maxham publica un interviu cu violonistul Sergiu Schwartz. Date biografice puteti afla de pe site-ul artistului; suficient sa spun ca s-a nascut in Romania, a emigrat intai in Israel, iar apoi in SUA.

"Primul meu contact cu muzica si cultura - spune violonistul - a avut loc in orasul natal, Bucuresti. Vedeti, Bucurestiul nu este mult diferit de Viena, Paris, sau Budapesta; Romania are o bogata traditie muzicala - a fost intotdeauna la intersectia drumurilor diverselor etnii. Iar aceasta bogatie si diversitate a fost o sursa de inspiratie pentru Enescu si Bartok". Iar apoi violonistul isi exprima admiratia pentru David Oistrakh, Yehudi Menuhin, sau Henryk Szeryng pe care i-a putut asculta adeseori la Bucuresti.

Pe Menuhin si pe Szeryng i-a putut asculta si in Israel alaturi de Pablo Casals, Sandor Vegh, Isaac Stern, Zino Francescatti, sau Arthur Rubinstein, si alaturi de violonisti mai putin cunoscuti in zilele noastre precum Bronislaw Gimpel, Boris Goldstein, sau Henri Temianka. Toti acestia isi dedicau timpul lor tinerilor artisti, iar Sergiu Schwartz a invatat mult din contactul cu acesti giganti.

Ca si de la pianisti precum Leon Fleischer and Radu Lupu cand a inceput sa studieze muzica de camera, sau de la doi dirijori numiti Sergiu: Celibidache si Comissiona. Din violonistii din zilele noastre, el ii pretuieste in special pe Itzhak Perlman, Ida Haendel si pe Aaron Rosand.

Un spatiu in interviu este dedicat programului noului sau disc compact care contine, pe langa "Sonata primaverii"de Beethoven si "Baal shem" de Bloch, miniaturi de Elgar, Sarasate, Kreisler, Massenet, Ponce, sau D'Ambrosio. Sergiu Schwartz subliniaza ca miniaturile au facut parte din repertoriul marilor violonisti din trecut si ca relativa lor "trecere in umbra" se datoreaza impractibilitatii de a le programa in imensele sali de concert moderne. Dar el isi indeamna elevii sa nu le neglijeze si crede ca aceste piese sunt ideale pentru a stimula creativitatea si dezvoltarea artistica a unui copil.

Vorbind de activitatea sa de pedegog, violonistul crede ca este important sa recreeze aceeasi intimitate, acelasi contact direct pe care l-a avut cu marii maestri. Pentru el, inregistrarile nu pot suplini acest contact, chiar daca dintr-un punct de vedere strict practic pot fi foarte instructive. Si apropo, Schwartz este profesor la Schwob School of Music apartinand de River Center for the Arts de la Columbus State University.

In fine, pe ce tip de instrument canta violonistul? Pe trei: un Sanctus Seraphin, un Guarneri, si un Storioni care a apartinut lui Wilhelmj. Si nu uita sa adauge ca este de acord cu Ivry Gitlis care a spus ca "noi nu suntem proprietarii acestor instrumente, noi trecem doar prin viata lor deoarece instrumentele au o viata mult mai indelungata decat artistii."

La sfarsitul interviului, criticul Robert Maxham isi prezinta impresiile asupra noului disc compact al lui Sergiu Schwartz. Domnul Maxham opina ca violonistul , "la fel ca si marii artisti din generatiile trecute, [...] canta cu un ton incandescent, cu o cunostinta deplina a partiturii, chiar si in miniaturi, si cu o tehnica buimacitoare." Si, mai adauga criticul, "Heifetz, Milstein, Oistrakh, Isaac Stern, Francescatti - toti vin in minte in timpul recitalului. Urgent recomandat [...]"