Jenufa plus cantate de Bach
Cu cativa ani in urma, Renee Fleming si Ben Heppner au inregistrat opera "Rusalka" de Dvorak pentru casa "Decca" in compania Filarmonicii Cehe si a dirijorului Charles Mackerras. Aceasta inregistrare s-a bucurat de aprecierea majoritati criticilor din occident care au subliniat felul in care protagonistii au facut fata dificultatilor limbii cehe. Criticii cehi nu au fost insa prea impresionati.
Nu stiu care ar fi fost reactia criticilor sau spectatorilor cehi fata de spectacolul cu "Jenufa" al Operei din Washington. Pentru cineva ca mine insa, care cunoaste putin limba ceha - fie din filme sau din alte inregistrari - a fost una din cele mai bune reprezentatii de aici, reprezentatie care a avut totusi un important "calcai al lui Ahile": executia orchestrala. De la primele masuri se putea observa o anumita nesiguranta, datorata probabil lipsei de familiaritate a orchestrei cu limbajul lui Janacek, lipsa pe care nici bagheta experimentata a lui Jiri Belohlavek nu a putut-o suplini.
Rolul titular a fost interpretat de Patricia Racette. A fost cel mai bun rol al ei pe care l-am ascultat - evident impresia se poate datora dimensiunii relativ mai mici a salii de la Kennedy Center fata de cea a Operei "Metropolitan" unde am ascultat-o cu alte ocazii. Sensibilitatea si caldura vocii se imbina cu fragilitatea artistei creiind un portret credibil al unui personaj care nu isi poate controla destinul. Mama ei vitrega, Kostelnicka Buryjovka a fost interpretata de formidabila Catherine Malfitano. Desigur ca vocea ei nu mai are inflorirea si timbrul de acum cativa ani, dar prezenta ei domina scena de fiecare data si, paradoxal, a reusit sa dea o anumita doza de umanitate acestui personaj dezagreabil pentru spectatorul modern. Cei doi tenori, interpretii rolurilor fratilor vitregi Steva si Laca au fost Raymond Very si respectiv Kim Begley, bine contrastati. Raymond Very l-a interpretat pe Steva ca pe o pura bruta, fiind mai putin convingator in scena din actul al II-lea in care Jenufa ii destainuie ca este tatal copilului ei. Pe de alta parte Begley a fost un gentleman in rolul lui Laca facandu-ne aproape sa uitam faptul ca el a fost cel care i-a produs Jenufei taietura de pe obraz. Judith Christin a cantat bine rolul Bunicii Buryjovka, dar regizorul David Alden a transformat personajul intr-un stereotip al batrinei semi-sclerozate iar artista a facut ce-a putut ca sa-i dea o oarecare demnitate.
Din fericire, au existat insa si momente de inspiratie ale regizorului. De exemplu, in actul al II-lea Jenufa si Kostelnicka se gaseau, singure, in colturile opuse ale largei scene dar, paradoxal, efectul a fost cel a unei surprinzatoare intimitati intre personaje; meritul revine evident aici si interpretelor. Pe de alta parte, regizorul a stiut sa manuiasca si dezlantuirea gloatei cand a fost nevoie.
Corul a fost la inaltime, ca si interpretii rolurilor secundare.
Inchei spunand cateva cuvinte despre un concert al ansamblului "Washington Bach Consort" sub bagheta lui J. Reilly Lewis, cel care imi ofera posibilitatea de a asculta pe viu cantatele lui Bach. Deci, am ascultat in ultimul concert al stagiunii ansamblului cantatele BWV 170, 34, si 205, iar la inceputul lunii mai cantata BWV 147. Iar in ajunul aniversarii a 30 de ani, inregistrarile concertelor au fost preluate in colectia permanenta a Bibliotecii Congresului.
Jenufa de Leos Janacek.
Dirijor: Jiri Belohlavek
Maestru de cor: Steven Gathman
Coregrafia: Claire Glaskin
Regizor: David Alden
Decoruri: Charles Edwards
Costume: Jon Morrell
Lumini: Adam Silverman si Jon Clark
Jenufa: Patricia Racette
Bunica Buryjovka: Judith Christin
Kostelnicka Buryjovka: Catherine Malfitano
Laca Klemen: Kim Begley
Steva Buryja: Raymond Very
Duminica, 13 mai, 2007, matineu
Washington Opera
Kennedy Center Opera House
Washington Bach Consort
Dirijor: J. Reilly Lewis
Solisti: Kirsten Blase, soprana, Barbara Hollinshead, mezzo-soprana, Roger Isaacs, contra-tenor, Bryce Westervelt, tenor, Matthew Smith, tenor, Nmon Ford, bariton, Jon Bruno, bas.
Program: Johann Sebastian Bach
Simfonia in Re Major BWV 1045
Cantate BWV 170, 34, si 205
Sambata, 12 mai, 2007
Rachel M. Schlesinger Center, Alexandria, VA.
Nu stiu care ar fi fost reactia criticilor sau spectatorilor cehi fata de spectacolul cu "Jenufa" al Operei din Washington. Pentru cineva ca mine insa, care cunoaste putin limba ceha - fie din filme sau din alte inregistrari - a fost una din cele mai bune reprezentatii de aici, reprezentatie care a avut totusi un important "calcai al lui Ahile": executia orchestrala. De la primele masuri se putea observa o anumita nesiguranta, datorata probabil lipsei de familiaritate a orchestrei cu limbajul lui Janacek, lipsa pe care nici bagheta experimentata a lui Jiri Belohlavek nu a putut-o suplini.
Rolul titular a fost interpretat de Patricia Racette. A fost cel mai bun rol al ei pe care l-am ascultat - evident impresia se poate datora dimensiunii relativ mai mici a salii de la Kennedy Center fata de cea a Operei "Metropolitan" unde am ascultat-o cu alte ocazii. Sensibilitatea si caldura vocii se imbina cu fragilitatea artistei creiind un portret credibil al unui personaj care nu isi poate controla destinul. Mama ei vitrega, Kostelnicka Buryjovka a fost interpretata de formidabila Catherine Malfitano. Desigur ca vocea ei nu mai are inflorirea si timbrul de acum cativa ani, dar prezenta ei domina scena de fiecare data si, paradoxal, a reusit sa dea o anumita doza de umanitate acestui personaj dezagreabil pentru spectatorul modern. Cei doi tenori, interpretii rolurilor fratilor vitregi Steva si Laca au fost Raymond Very si respectiv Kim Begley, bine contrastati. Raymond Very l-a interpretat pe Steva ca pe o pura bruta, fiind mai putin convingator in scena din actul al II-lea in care Jenufa ii destainuie ca este tatal copilului ei. Pe de alta parte Begley a fost un gentleman in rolul lui Laca facandu-ne aproape sa uitam faptul ca el a fost cel care i-a produs Jenufei taietura de pe obraz. Judith Christin a cantat bine rolul Bunicii Buryjovka, dar regizorul David Alden a transformat personajul intr-un stereotip al batrinei semi-sclerozate iar artista a facut ce-a putut ca sa-i dea o oarecare demnitate.
Din fericire, au existat insa si momente de inspiratie ale regizorului. De exemplu, in actul al II-lea Jenufa si Kostelnicka se gaseau, singure, in colturile opuse ale largei scene dar, paradoxal, efectul a fost cel a unei surprinzatoare intimitati intre personaje; meritul revine evident aici si interpretelor. Pe de alta parte, regizorul a stiut sa manuiasca si dezlantuirea gloatei cand a fost nevoie.
Corul a fost la inaltime, ca si interpretii rolurilor secundare.
Inchei spunand cateva cuvinte despre un concert al ansamblului "Washington Bach Consort" sub bagheta lui J. Reilly Lewis, cel care imi ofera posibilitatea de a asculta pe viu cantatele lui Bach. Deci, am ascultat in ultimul concert al stagiunii ansamblului cantatele BWV 170, 34, si 205, iar la inceputul lunii mai cantata BWV 147. Iar in ajunul aniversarii a 30 de ani, inregistrarile concertelor au fost preluate in colectia permanenta a Bibliotecii Congresului.
Jenufa de Leos Janacek.
Dirijor: Jiri Belohlavek
Maestru de cor: Steven Gathman
Coregrafia: Claire Glaskin
Regizor: David Alden
Decoruri: Charles Edwards
Costume: Jon Morrell
Lumini: Adam Silverman si Jon Clark
Jenufa: Patricia Racette
Bunica Buryjovka: Judith Christin
Kostelnicka Buryjovka: Catherine Malfitano
Laca Klemen: Kim Begley
Steva Buryja: Raymond Very
Duminica, 13 mai, 2007, matineu
Washington Opera
Kennedy Center Opera House
Washington Bach Consort
Dirijor: J. Reilly Lewis
Solisti: Kirsten Blase, soprana, Barbara Hollinshead, mezzo-soprana, Roger Isaacs, contra-tenor, Bryce Westervelt, tenor, Matthew Smith, tenor, Nmon Ford, bariton, Jon Bruno, bas.
Program: Johann Sebastian Bach
Simfonia in Re Major BWV 1045
Cantate BWV 170, 34, si 205
Sambata, 12 mai, 2007
Rachel M. Schlesinger Center, Alexandria, VA.
Etichete: Concerte, opera, Opera din Washington, Washington Bach Consort
publicat de George la
3:30 p.m.
<< Pagina de pornire