Oedipe la Toulouse - ultimile impresii
15.01.2009: O mica actualizare: afisul spectacolului (acelasi ca si coperta programului de sala) care putea fi vazut in tot orasul.Am avut ocazia sa ascult inregistrarea spectacolului Teatrului Capitoliului din Toulouse. Evident, nimic nu se poate compara cu experienta reprezentatiei in direct. Dar o inregistrare poate fi ascultata de mai multe ori iar de fiecare data noi aspecte ale interpretarii sunt descoperite.
Sa fac o mica paranteza. Unul din spectacolele de la care mi-au ramas dintre cele mai frumoase amintiri este premiera de la Opera din Viena a capodoperei enesciene. Au existat desigur factori "extra-muzicali" pentru acest lucru. In primul rand splendoarea cladirii, in special a scarii principale: am ramas pur si simplu in extaz cand vazut-o prima oara. Apoi bucuria de a asculta in sfarsit Oedipe montat de o companie de talie mondiala. Ascultand insa inregistrarea, disponibila gratie casei Naxos, am putut observa "la rece" unele detalii care mi-au scapat. Dar mi-am dat de asemenea seama de cat de diferit este sunetul captat de microfon fata de cel pe care mi-l amintesc din sala. Un singur exemplu: tonul corzilor m-il amintesc drept mult mai bogat "pe viu." N-avea atunci dreptate Sergiu Celibidache cand respingea inregistrarile?
Sa revenim insa la transmisia de la Toulouse. Nu este vorba de spectacolul la care am asistat: acesta a avut loc pe 12 octombrie iar France Musique a transmis o inregistrare care combina reprezentatiile de pe 17 si 19 octombrie (initial a fost anuntata inregistrarea premierei de pe 10 octombrie.) Deci au existat unele diferente, dar viziunea artistica a fost desigur aceeasi.
Pe scurt, impresiile generale pozitive raman neschimbate. As dori sa vorbesc in primul rand despre unii cantareti despre care nu am scris in cronica precedenta. In primul rand Jérôme Varnier, interpretul rolului paznicului. Timbrul sau mi-a amintit de cantareti francofoni din trecutul apropiat precum Jules Bastin sau Robert Massard. Sa vedem cum evolueaza cariera, un artist de urmarit si de ascultat intr-un rol de amploare. Mi-a mai placut vocea frumoasa a mezzo-sopranei Sylvie Brunet, cea care a intruchipat-o pe Iocasta. As fi dorit desigur ca artista sa fie mai implicata in rol, sa accentueze durerea reginei, cea care de fapt descopera prima adevarul. Din nou insa, o artista pe care as asculta-o intr-un rol principal, de exemplu Padmâvatî din opera lui Albert Roussel, rol pe care doamna Brunet l-a interpretat recent sub bagheta lui Lawrence Foster.
O inregistrare scoate insa la iveala si unele greseli de executie, firesti cand se abordeaza o partitura atat de dificila. Nu voi insista asupra lor, majoritatea au fost minuscule. Dar am observat ca la un moment dat basul Enzo Capuano, interpretul rolului Marelui Preot, "triseaza" cand ii intreaba pe Laios si pe Iocasta cum doresc sa se numeasca fiul nou nascut. Remarcati in special ultimile cuvinte: "de quel nom voulez-vous qu'il se nomme?". Nu tin minte acest lucru in spectacolul la care am asistat.
Si ajungem la Franck Ferrari, interpretul rolului titular. Am observat aici un mic vibrato in vocea sa; deocamdata nu este puternic dar exista riscul sa creasca. Deci cantaretul o sa fie probabil foarte atent la felul in care abordeaza nu doar rolul lui Oedipe, dar si celelalte din repertoriul sau, pentru a-si asigura longevitatea vocala. Interpretativ, el ne-a prezentat un Oedipe cu fata mai umana. Daca un Xavier Depraz si, poate intr-o mai mica masura, Monte Pederson ne redau un rege care, si suferind, si cu ochii scosi isi pastreaza acea aura... regala, Franck Ferrari este mai apropiat muritorilor de rand. Ascultati de exemplu bocetul: "Voyez, Thébains, voyez! / Ce sont mes yeux qui coulent sur mes joues!", unde baritonul ne transmite durerea lui Oedipe. Aceasta interpretare intareste insa conceptiei regizorilor: reamintesc, costumele erau uniforme iar in primul act tronul lui Laios si al Iocastei era situat in mijlocul supusilor.
Inchei cu doua intrebari generale despre opera. Una: atitudinea lui Tiresias. Daca profetul vede intr-adevar viitorul, atunci, in actul al III-lea ar fi stiut nu doar ca Oedipe va descoperi singur adevarul si isi va scoate ochii, ci si faptul ca in viitor va fi iertat de zei. Si atunci cum sa explicam atitudinea sa neinduplecata? N-ar fi rau sa citesc din nou textul original al lui Sofocle...
A doua intrebare. Regizorul premierei mondiale din 1936 de la Paris a fost Pierre Chéreau. Este oare inrudit cu Patrice Chéreau?
P.S. Erata. In prima mea cronica despre spectacolul de la Toulouse am spus ca Franck Ferrari m-a convins in special in primele doua acte. Acest lucru este incorect deoarece personajul lui Oedipe nu apare deloc in primul act. Imi cer scuze pentru eroare.
Sa fac o mica paranteza. Unul din spectacolele de la care mi-au ramas dintre cele mai frumoase amintiri este premiera de la Opera din Viena a capodoperei enesciene. Au existat desigur factori "extra-muzicali" pentru acest lucru. In primul rand splendoarea cladirii, in special a scarii principale: am ramas pur si simplu in extaz cand vazut-o prima oara. Apoi bucuria de a asculta in sfarsit Oedipe montat de o companie de talie mondiala. Ascultand insa inregistrarea, disponibila gratie casei Naxos, am putut observa "la rece" unele detalii care mi-au scapat. Dar mi-am dat de asemenea seama de cat de diferit este sunetul captat de microfon fata de cel pe care mi-l amintesc din sala. Un singur exemplu: tonul corzilor m-il amintesc drept mult mai bogat "pe viu." N-avea atunci dreptate Sergiu Celibidache cand respingea inregistrarile?
Sa revenim insa la transmisia de la Toulouse. Nu este vorba de spectacolul la care am asistat: acesta a avut loc pe 12 octombrie iar France Musique a transmis o inregistrare care combina reprezentatiile de pe 17 si 19 octombrie (initial a fost anuntata inregistrarea premierei de pe 10 octombrie.) Deci au existat unele diferente, dar viziunea artistica a fost desigur aceeasi.
Pe scurt, impresiile generale pozitive raman neschimbate. As dori sa vorbesc in primul rand despre unii cantareti despre care nu am scris in cronica precedenta. In primul rand Jérôme Varnier, interpretul rolului paznicului. Timbrul sau mi-a amintit de cantareti francofoni din trecutul apropiat precum Jules Bastin sau Robert Massard. Sa vedem cum evolueaza cariera, un artist de urmarit si de ascultat intr-un rol de amploare. Mi-a mai placut vocea frumoasa a mezzo-sopranei Sylvie Brunet, cea care a intruchipat-o pe Iocasta. As fi dorit desigur ca artista sa fie mai implicata in rol, sa accentueze durerea reginei, cea care de fapt descopera prima adevarul. Din nou insa, o artista pe care as asculta-o intr-un rol principal, de exemplu Padmâvatî din opera lui Albert Roussel, rol pe care doamna Brunet l-a interpretat recent sub bagheta lui Lawrence Foster.
O inregistrare scoate insa la iveala si unele greseli de executie, firesti cand se abordeaza o partitura atat de dificila. Nu voi insista asupra lor, majoritatea au fost minuscule. Dar am observat ca la un moment dat basul Enzo Capuano, interpretul rolului Marelui Preot, "triseaza" cand ii intreaba pe Laios si pe Iocasta cum doresc sa se numeasca fiul nou nascut. Remarcati in special ultimile cuvinte: "de quel nom voulez-vous qu'il se nomme?". Nu tin minte acest lucru in spectacolul la care am asistat.
Si ajungem la Franck Ferrari, interpretul rolului titular. Am observat aici un mic vibrato in vocea sa; deocamdata nu este puternic dar exista riscul sa creasca. Deci cantaretul o sa fie probabil foarte atent la felul in care abordeaza nu doar rolul lui Oedipe, dar si celelalte din repertoriul sau, pentru a-si asigura longevitatea vocala. Interpretativ, el ne-a prezentat un Oedipe cu fata mai umana. Daca un Xavier Depraz si, poate intr-o mai mica masura, Monte Pederson ne redau un rege care, si suferind, si cu ochii scosi isi pastreaza acea aura... regala, Franck Ferrari este mai apropiat muritorilor de rand. Ascultati de exemplu bocetul: "Voyez, Thébains, voyez! / Ce sont mes yeux qui coulent sur mes joues!", unde baritonul ne transmite durerea lui Oedipe. Aceasta interpretare intareste insa conceptiei regizorilor: reamintesc, costumele erau uniforme iar in primul act tronul lui Laios si al Iocastei era situat in mijlocul supusilor.
Inchei cu doua intrebari generale despre opera. Una: atitudinea lui Tiresias. Daca profetul vede intr-adevar viitorul, atunci, in actul al III-lea ar fi stiut nu doar ca Oedipe va descoperi singur adevarul si isi va scoate ochii, ci si faptul ca in viitor va fi iertat de zei. Si atunci cum sa explicam atitudinea sa neinduplecata? N-ar fi rau sa citesc din nou textul original al lui Sofocle...
A doua intrebare. Regizorul premierei mondiale din 1936 de la Paris a fost Pierre Chéreau. Este oare inrudit cu Patrice Chéreau?
P.S. Erata. In prima mea cronica despre spectacolul de la Toulouse am spus ca Franck Ferrari m-a convins in special in primele doua acte. Acest lucru este incorect deoarece personajul lui Oedipe nu apare deloc in primul act. Imi cer scuze pentru eroare.
Etichete: Compozitori Romani, George Enescu, opera
publicat de George la
8:42 p.m.
<< Pagina de pornire