marți, octombrie 27, 2009

Michel Schwalbé la 90 de ani

Veteranul violonist este mai putin conscut in Romania, dar el a fost, probabil, cel mai bun concertmaestru al Filarmonicii din Berlin din "epoca von Karajan" - si inainte de aceasta, al Orchestrei Elvetiei Romande sub bagheta lui Ernest Ansermet. A fost de asemenea, un elev al lui George Enescu.

Urandu-i traditionalul "La Multi Ani", iata-l in fragmente din Seherezada de Rimsky-Korsakov sub bagheta lui Karajan. De notat ca dirijorul nu a condus niciodata lucrarea in concert, ci doar in studioul de inregistrari.

Etichete: , , ,

vineri, octombrie 23, 2009

Inceputul stagiunii in America - pe scurt

Multe concerte interesante, inceputul "erei Gilbert" la New York si a "erei Dudamel" la Los Angeles. Sa le uram succes acestor doi tineri sefi de orchestra. La Washington stagiunea a debutat cu Ivan Fischer in Beethoven (Pastorala - delicata si vioaie in primele trei miscari dar furtuna din partea a IV-a a fost dezamagitor de domoala) si Bartok (Printul cioplit din lemn.) Vesti mai proaste au fost ca Nelson Freire a anulat prezenta sa datorita gripei porcine, si ca Lorin Maazel a decis sa includa in programul concertului sustinut cu Orchestra Simfonica Nationala si o compozitie proprie. Si nu numai ca era o lucrare tezista si tampesc de simplista (omul lacom exploateaza natura; ce mai e nou?), chipurile nu numai pentru copii, dar dirijorul / compozitorul a angajat-o si pe sotia sa, actrita Dietlinde Turban-Maazel, ca povestitoare. Totusi, trebuie sa repet si sa recunosc ca orchestra suna mult mai precis sub bagheta lui Lorin Maazel.

La Met am pierdut prima noua montare, Tosca, dar am optat pentru reluarea operei Aida in montarea traditionala a Sonjei Frisell. A dirijat Daniele Gatti care a divizat publicul, fiind chiar huiduit de unii spectatori. Gatti ne-a oferit, desigur, o lectura "mai putin ortodoxa", cu fluctuatii mari ale tempo-urilor care-i puneau nu de putine ori la incercare pe cantareti. Dar cele mai reusite momente au fost cele mai delicate si intime, incepand cu primele masuri. Distributia este, cred, greu de egalat in zilele de azi. Glasul calduros al Violetei Urmana(Aida) este bine contrastat cu forta Dolorei Zajick - care, cel putin in spectacolul la care am asistat, a parut ca se incalzeste in primele doua acte dar a fost superba incepand cu actul al treilea. Nu cred ca prefer nici o alta mezzo-soprana din zilele de azi in Verdi. Surpriza s-a numit Johan Botha. Cand l-am ascultat ultima oara intr-un rol verdian, Don Carlo, am fost impresionat de timbrul sau puternic si clar dar am avut rezerve asupra interpretarii pe care o credeam lipsita de imaginatie. Imi pare bine sa constat ca de data aceasta, interpretand-ul pe Radames, a fost mai expresiv. Apoi, chiar a incercat si aproape a reusit, un pianissimo la sfarsitul ariei "Celeste Aida", asa cum este scris in partitura. Roberto Scandiuzzi a fost un impunator Ramfis cu un glas patrunzator desi uneori cam sec, Carlo Guelfi doar adecvat in rolul lui Amonasro. Doar Stefan Kocán a dezamagit in rolul regelui, timbrul sau fiind mai degraba potrivit repertoriului slav. Sa vedem cum o sa fie matineul de maine.

Pentru mine insa evenimentul inceputului de stagiune a fost prezentarea in concert a operei Fervaal de Vincent D'Indy. Despre aceasta insa cu o alta ocazie.

Etichete: , , ,

miercuri, octombrie 21, 2009

Silvestri - Cum se poate cumpara

CD-ul de care am amintit recent, Constantin Silvestri conducand muzica lui Enescu, Silvestri, Prokofiev, Mozart si Dvorak, se poate comanda de pe aceasta pagina. Nu am nici un interes financiar. Eu am comandat deja albumul si de-abia astept sa-l primesc.

Etichete: , , , ,

vineri, octombrie 09, 2009

Lansare de disc: Costantin Silvestri conduce Enescu, Silvestri, Mozart, Dvorak, si Prokofiev

Eveniment la Institutul Cultural Roman din Londra: pe 19 octombrie va avea loc un program in memoria lui Constantin Silvestri in cadrul caruia va avea loc o lansare de disc compact. Puteti citi cateva informatii aici. Din moment ce continutul integral al albumului nu este trecut, v-il ofer eu:

George Enescu: Simfonia a I-a, Suita a I-a, Suita a II-a.
Constantin Silvestri: Trei piese pentru orchestra de coarde.
Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 29 si Uvertura operei Flautul fermecat.
Serghei Prokofiev: Simfonia nr. 1, "Clasica".
Antonin Dvorak: Trei dansuri slave: nr. 3-5.

Orchestra Simfonica din Bournemouth. Inregistrari din anii 1963-1967. Sursa acestor documente sonore este inregistrarile facute de Silvestri insusi deoarece in majoritatea cazurilor BBC-ul a sters benzile.

CD-ul se datoreaza Fundatiei Internationale Constantin Silvestri si in special a doamnei Anda Anastasescu, care, in aceste sens, a infiintat o noua casa de discuri: Romanian Musical Adventure. Voi reveni cu detalii pe masura ce voi afla mai multe.

Etichete: , , ,

luni, octombrie 05, 2009

Un superb disc compact: Klaus Tennstedt conduce Schubert si Bruckner in Tokyo

De foarte putine ori se intampla sa ascult un concert sau o inregistrare atat de buna incat sa simt imediat nevoia sa scriu despre ace(a)sta. Este insa cazul CD-ului de fata, care mi-a fost recomandat de Doru Ionescu, si pe care l-am amintit deja cand am trecut in revista inregistrarile care mi-au atras atentia in Japonia.
Il cunosteam pe dirijor mai mult din gravarile facute in studiou, desi majoritatea cunoscatorilor imi tot spuneau ca trebuie sa-i ascult inregistrarile din concert pentru a-i aprecia cu adevarat arta. Dar nici putinile pe care le cunosteam - Uvertura Academica de Brahms cu Orchestra Simfonica din Boston sau Simfonia a VII-a de Bruckner cu Orchestra Simfonica din Chicago, ambele desigur foarte bune dar nu, cred, exceptionale - nu m-au pregatit pentru revelatia pe care am simtit-o ascultand concertul de la Tokyo din 1984 in care maestrul german conduce propria sa orchestra, Filarmonica din Londra.

Concertul a ineput cu Simfonia Neterminata de Schubert, care beneficiaza de o lectura plina de gravitate dar deloc greoaie. Dar evenimentul serii a fost desigur magnifica talmacire a Simfoniei a IV-a de Bruckner (nu ca lectura schubertiana ar fi mai putin stralucitoare.) Ceea ce impresioneaza este extraordinarul sens al arhitecturii si felul in care dirijorul stapaneste discursul muzical. Cred ca Doru a spus-o mai bine decat as putea eu sa o fac: "Exista o tensiune, o intensitate, un stil tipic german care aduce aminte de Knappertsbusch din zilele lui de gratie." Fara indoiala, una din marile versiuni ale lucrarii bruckneriene.

Si imi mai spune Doru ca Tennstedt si Celibidache au fost prieteni. De fapt, amandoi erau cunoscuti pentru meticulozitatea cu care pregatesc concertele. Un critic povestea ca i-a sugerat maestrului german o lucrare in care ar fi dorit sa-l asculte. La care Tennstedt ar fi raspuns cam astfel: "nu pot deoarece trebuie sa continui sa dirijez Mahler si Bruckner pana o sa-i inteleg."

Etichete: , ,